Asistenta medicală de la Spitalul „Sf. Pantelimon” reţinută miercuri de procurori, pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul deceselor suspecte din unitatea sanitară, a fost lăsată în libertate, au precizat, joi, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, procurorii au decis să nu ia alte măsuri faţă de aceasta după ce au finalizat o nouă audiere.
Sursele menţionate au arătat că este vorba despre o asistentă din cadrul Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului, dar nu cea care a depus sesizarea cu privire la decesele din unitatea sanitară.
Ea a fost adusă miercuri cu mandat la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, în calitate de martor, iar după câteva ore de audieri anchetatorii i-au schimbat încadrarea în suspect şi au reţinut-o pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon” cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Cinci martori au dat joi explicații în fața anchetatorilor, în dosarul morţilor suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde 17 pacienţi internaţi au murit în doar patru zile.
Un angajat al spitalului a reclamat că bolnavii au primit doze reduse din medicamentul folosit în secțiile de Terapie Intensivă.
Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024.
incendiu de la maternitatea Giulesti,
maternitatea Bucur
aia de langa incendiu din Colectiva,
Incendiul din clubul Colectiv – Wikipedia,
crima ritualica,
„pasarea Phoenix”.
De aia cei 5.000 de medici care trec examenul anual de medic specialist nu se angajează la statul hot și fără ordine și disciplina! Hoții și incompetenții din spitalele stat au contract de colaborare cu pompele funebre! Banul sa sară! Săracul Hypocrate,nu știa ce vor face medicii români piloși și drogati de la stat degeaba!
@Batalionul de salatiere
-deja e cazu de nitzica pressiune in ancheta…probabil ca „gestionarul medic”
e venit direct de la al-rahatu…
aici ne-am reamintit cu cata lejeritate si promptitudine a descins mossadu
la spitalu de copii gh. alexandrescu dupa incendiu de la maternitatea Giulesti
„au intrat incaltzati cu bocancii in sectia sterila”-dupa cum spunea sefu spitalului dan enescu;
-banuim cu ce scop,
vedem azi in Gaza!
Ieri am auzit la TV o interceptare a unor cadre medicale de la acest spital in care discutau despre 48(!!!) de morti intr-o singura zi. Un fel de Birkenau.
au pomenit vreun nume?
-am incheiat discutia.