Sf politic – Unghiurile politicii

București. Februarie 2020. Clima se schimbă, zice la Antena 3. Mircea Badea ne face să râdem, râdem cu el, râdem de el, râdem de noi, Dumnezeu mai știe. El vede politica românească din unghiul lui de vedere. Andrei Pleșu vede și el politica din unghiul lui de vedere. SRI vede politica din unghiul de vedere al Președintelui. Președintele vede politica din unghiul de vedere dictat de Washington, de Moscova, de Berlin. Ar trebui însă să ne întrebăm asupra trebuinţei de unghiuri. În ce fel încearcă imaginarul nostru să se plieze în unghi şi de ce. De ce avem de trebuinţă locuinţe în care tirania unghiului sufocă imaginarul născând fantasme. De ce ne retragem în micimea unghiului. Căci forța nu este a îngustării.     Tocmai de aceea omul politic procedează la gesturi largi având de trebuinţă mase de oameni, scenă, tribună şi ecran. Ecranul, fie el al calculatorului sau al televizorului, ne transformă fatal într-un unghi. Căci imaginea se focalizează în imaginarul nostru rostuindu-se in conul de real. Realul este lumina nouă, pe când imaginarul e construit din diamante de lumină veche. Imaginea ta se focalizează în imaginarul celor din jur sau de aiurea şi aşa ajungi să înţelegi că te mişti într-o lume de unghiuri.

Ele te îngustează şi numai spiritul liber aleargă nesfârşit, neîngrădit fiind purtătorul imaginii tale la evenimente mondene, la masa negocierilor la Moscova sau Paris, la un miting sau în visul unui om care te adoră nemărturisit.

Păi a trecut demoazela Suzana cu dirijabilul azi-noapte peste noi, fâș, fâș, să ne zică ea cum vede lucrurile din unghiul ei de vedere, eu trebăluiam pe la grajduri, caii fornăiau, un liliac împungea întunericul cu laserul lui nevăzut, luna, știrbă și somnoroasă, se prinsese printre crengi, sssst.

În zori, când pachebotul australian a trecut pe după turlele bisericii, m-a chemat un vardist rotofei, pe nume Ipsilariu Norocel. Vino să vezi și dumneata ce mai drăcovenie, a zis el scărpinându-se în creștet, să-mi spui care e unghiul dumitale de vedere, pe Strada Mare era un elefant. Ăla, elefantul, mânca înghețată la toneta lui Pasquale, de înțeles la ce căldură toridă era, curgea apa de pe noi, avea și el unghiul lui de vedere, elefantul.

Pasquale stătea smirnă, nu mișca, un vânător cu vipușcă tot ochea elefantul, din unghiul lui de vedere, o domnișoară leșinase și nu știu care își făcea selfie cu elefantul și mai era unul care transmitea LIVE, transmitea unghiul de vedere oficial de la Televiziunea Română, făcea pe nebunul să-l vadă planeta cum mai era el pe fază.