Sfârșit de poveste neagră: Tudor Postelnicu

Moartea fostului șef al securității Tudor Postelnicu nu a trezit prea multe emoții sau comentarii în presa centrală. Retras într-un apartament, în buricul târgului din apropierea clădirii guvernului, autorul celebrei expresii, „Am fost un dobitoc“, i-a supraviețuit aproape trei decenii șefului său, Nicolae Ceaușescu. Dacă în primele anchete Postelnicu poza în analfabetul partidului și făcea pe prostul, declarând cu nonșalanță că are doar 5 clase primare, documente clasificate la înalt nivel dovedesc faptul că zbirul lui Ceașcă cunoștea cele mai ascunse secrete ale regimului comunist de la București.

Cu mai bine de o lună înaintea lui Postelnicu, a părăsit, discret, această lume, un personaj la fel de important în ecuația Securității ca fostul secretar de stat, dar virtual necunoscut pentru opinia publică. Vladimir Doicaru, ofițer superior SIE, fiul celebrului șef al Departamentului de Informații Externe (indicativ UM 0920), generalul Nicolae Doicaru, a murit în condiții la fel de ciudate ca tatăl său, undeva într-un hotel din Gorj. A fost înmormântat în mare grabă la Cimitirul Bellu Catolic.
Printre altele, la începutul anilor ’90, Tudor Postelnicu a fost anchetat în dosarul teroristului Carlos „Șacalul“, oferind procurorilor date importante. În calitate de secretar de stat și de șef al Departamentului Securității Statului (DSS), Postelnicu cunoștea în amănunt operațiuni speciale ale Departamentului de Informații Externe (DIE), precum acțiunea „Peregrinii“, prin care regimul comunist a obținut fonduri valutare, bunuri mobile și imobile de la rudele unor cetăţeni care solicitaseră plecarea definitivă din România. Mai important decât toate, „Dobitocul“ a avut acces la importante secrete de stat ale vremii sale, fiind la curent cu operațiunile ofițerilor ilegali „S“ în străinătate, majoritatea documentelor care reglementau activitatea fantomelor DIE purtând parafa și avizul lui Tudor Postelnicu.

Superviza reorganizarea „Fantomelor“

Din funcțiile deținute în stat, Postelnicu a supervizat îndeaproape problema reorganizării fostei brigăzi speciale „U“ din cadrul UM 0920 (fostul indicativ DIE), începând cu luna decembrie 1978, când s-au elaborat „Normele de lucru privind organizarea şi funcţionarea UM 0101, 0102 şi 0103“, noile unități de ilegali care aveau sediul pe Splaiul Dâmboviței. În cartea sa, „Ultimul Curier Ilegal“, publicată la editura Marist, fostul instructor de fantome Cornel Nemetzi redă unul dintre documentele care reglementau activitatea noilor subunități de ilegali, la data de 09.05.1979, prin ordinul șefului DSS nr. II/8453, semnat de Tudor Postelnicu:
„I. Ordinul Ministrului Secretar de Stat şi şef al DSS nr. M/8453 din 09.05.1979: în baza art. 21 din Decretul nr. 121/1978 privind organizarea şi funcţionarea Ml, ORDON:
Pe data prezentului ordin intră în vigoare Normele de lucru cu privire la organizarea şi funcţionarea UM 0101.
Şeful unităţii va organiza studierea şi însuşirea prezentelor norme de lucru de către cadrele din subordine, în părţile ce le privesc, luând măsuri ca întregul personal să le aplice întocmai.
Pe aceeaşi dată, Ordinul nr. 39 din 01 August 1976 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al fostei brigăzi U se abrogă.
Semnează ministrul secretar de stat şi şef al DSS – T. Postelnicu“.

Parastasul lui Vladimir Doicaru

Comemorarea fostului director al filialei românești a firmei Regus (cel puțin colonel SIE (r), după mărturiile colegilor săi din cadrul serviciilor secrete), Vladimir Doi­caru, a avut loc în separeul unui cunoscut restaurant de lux de pe bulevardul Kiseleff, aflat în proprietatea rezervistei de contraspionaj Doina (fostă Popoviciu), odrasla vestitului demnitar comunist Ion Dincă Te-leagă. Într-un cadru restrâns, Vladimir a fost comemorat de soția acestuia, de Vlad, fiul generalului, director al filialei Huawei România, de sora acestuia, Tatiana, venită tocmai din Venezuela, însoțiți de câțiva apropiați, foști colegi de la ICE Felix, fosta Fabrica de Calculatoare Electronice, unde Vladimir (Vladi pentru apropiați) activa sub acoperire după 1990. Se pare că, la intervenția Cabinetului 2, după mazilirea tatălui său de la conducerea DIE, Vladimir, angajat oficial la Comandamentul pentru tehnică Operativă și Transmisiuni (CTOT), a fost trimis în producție la ICE.
Tot acolo l-a cunoscut, după 1990, și autorul acestui articol, după ce Vladimir fusese mutat de la compartimentul de fibră optică al întreprinderii la Serviciul de Marketing, condus de Dan Cosașu, fratele scriitorului Radu Cosașu.
La vremea aceea, Vladi apărea foarte rar la serviciu, fiind plecat deseori în Venezuela, de unde venea împodobit cu diplome de masterat sau doctorat. Întrebat, după 1991, de colegi, cum a murit tatăl său (generalul Nicolae Doicaru murise în Vrancea, în condiții neelucidate, fapt care dăduse frâu liber speculațiilor), Vladi răspundea oarecum șugubăț: „Deh, a fugit în zig-zag, dar până la urmă tot l-au nimerit“. Moartea generalului (decedat la 27 februarie 1991), împuşcat accidental cu glonț în timpul unei partide de vânătoare la care se foloseau alice, a ridicat numeroase suspiciuni la vremea aceea.

În anturajul lui Nicușor

Documentele secrete ale Departamentului de Informații Externe conțin informări și note despre fiul generalului Nicolae Doicaru, fostul director al instituției. De exemplu, într-o anchetă internă desfășurată de UM 0195 la DIE, generalul maior Manea Gheorghe, fost șef al ofițerilor ilegali (UM 0920/U), declara despre Vladi următoarele:
„Băiatul tov. N. Doicaru a plecat numai în acest an de 5 ori în străinătate, deși după 3 ani de la absolvirea facultății nu este mare specialist. A fost în URSS, China, SUA, Elveția, Italia“.
Notă cu problemele rezultate din declarații în zilele de 23 și 24 august 1978.
Într-unul dintre numeroasele sale interviuri, Vladimir Tismăneanu își amintea despre Vladi și anturajul său: „Alt prieten al lui Nicu, dar nu unul apropiat, a fost Vladimir Doicaru, coleg cu noi de școală la Liceul 24. În prima perioadă, Vladi locuia pe strada Teheran (pe-atunci numită Fabrica de spirt), vizavi de școală, pe diagonală. Tatăl său era generalul Nicolae Doicaru, dar, evident, noi habar n-aveam cine era acesta (șeful Direcției de Informații Externe, fost șef al regiunii de securitate Constanța în cea mai cruntă perioadă a terorii staliniste). În fața casei lui Vladi se afla o gheretă cu un milițian, ceea ce însemna că tatăl său era un personaj extrem de important. Când i-am întrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auziseră de el, tot așa cum nu auziseră de Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine, de-a dreptul etanș, separate. Peste ani, Vladi, care a studiat fizica laserilor la Academia Militară din București, avea să semneze, împreună cu Nicu (Nicolae N. Ceaușescu) și cu un al treilea autor, o carte de specialitate care, dacă nu mă înșel, a primit Premiul Academiei. Îmi amintesc că era prin 1980, ne-am dus împreună cu Mariana Ioan la Bolta Rece, Vladi a scos din servieta diplomat volumul în cauză și mi l-a arătat cu mândrie. Când am văzut numele autorilor, nu m-am putut abține să-i spun: Și astfel fiul gorilei a devenit gorila fiului. Nu cred că i-a plăcut comentariul meu. În 2005, la aniversarea absolvirii liceului, l-am revăzut pe Vladi, volubil, săritor, cordial. Înțeleg că se ocupă cu importul de carne de ren… “.
Și alte odrasle ale nomenclaturii bolșevice, protejate de SUA din anumite considerente, l-au semnalat pe Vladimir Doicaru, după 2000, în Silicon Valley, lăsând să se înțeleagă că acesta s-ar afla în misiune.
În ultimii ani, după ce pierduse orice speranță că va mai recupera casa în care copilărise, Vladimir Doicaru, care activa ca director al filialei Regus pentru România, Ucraina și Republica Moldova, a fost văzut la o masă, la restaurantul Cocoșatul, alături de fostul ofițer DIE defector Constantin Răuță. Din spusele martorilor oculari, Vladi afirma că numele său nu era de inspirație sovietică. Mama sa, armeancă de origine, i-ar fi pus numele Vladimir după eroul revoluționar Tudor Vladimiresc

Fata din flori

Vladi ținea foarte mult la memoria tatălui său, în ultimii ani încercând din răsputeri să-i reabiliteze memoria. Se luptase în instanță mai bine de un deceniu să recapete casa în care locuise familia generalului Doicaru, aflată într-un cartier exclusivist al Capitalei. Se plângea că nu recuperase lucrurile tatălui său (tablouri, medalii și altele) rămase în imobil. Cu ajutorul unui personaj apropiat multor rezerviști DIE, Valeriu Mangu, fost matematician înainte de 1989, Vladi a căutat în arhivele Securității elemente care să-i reabiliteze tatăl, suspectat de colaborare cu sovieticii. Se pare că, la „intervenția“ sa, în revista rezerviștilor SIE, Periscop, câțiva externiști prieteni cu alcoolul scriseseră ode la adresa generalului Nicolae Doicaru. Puțin înainte să moară, Mangu obținuse certificat de cercetător în arhivele Securității stocate la Popești-Leordeni și se apucase să studieze sute de volume conținând activitatea fostului șef al DIE. Din sursele noastre, răscolirea arhivelor a avut un efect cel puțin interesant. Mangu descoperise că Vladimir Doicaru avea un copil din flori, o fată din afara căsătoriei, motiv pentru care Elena Ceaușescu ar fi dispus trecerea acestuia în producție. Încă o explicație pentru discreția cu care a fost tratată dispariția neașteptată a ofițerului Vladi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.