Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, spune că guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, trebuie să lase „pe alţii mai tineri să ducă mai departe”.
„După o asemenea istorie haideţi să fim realişti! A depăşit pe Papa, a depăşit pe cine mai vreţi dumneavoastră. Trebuie totuşi, la un moment dat, să ne recunoaştem limitele şi să lăsăm şi pe alţii mai tineri să ducă mai departe”, a afirmat, luni seară, la TVR, consilierul de stat Darius Vâlcov, referindu-se la guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Întrebat care ar profilul unui şef al BNR, Vâlcov a spus că acesta „trebuie să fie extrem de bine pregătit pe actuala piaţă monetară şi financiară, cu relaţii foarte bune, care să colaboreze excelent cu Guvernul, cu celelalte autorităţi ale statului şi cineva care să-şi dorească numai binele populaţiei şi în niciun caz când vorbesc de să-şi dorească binele populaţiei nu mă refer la credite cu dobânzi duble sau triple faţă de restul Europei”.
El a spus că Mugur Isărescu „cu siguranţă nu a procedat aşa cum trebuia în interesul populaţiei” în anii de când conduce BNR.
Darius Vâlcov a comparat relaţia dintre Guvern şi BNR cu legenda Meşterului Manole, spunând că BNR „loveşte la temelie” în ceea ce Guvernul a „construit”.
„Cineva construieşte şi a văzut clar cum Guvernul a construit în aceşti doi ani şi altcineva, pe cealaltă parte, stă cu săpăliga şi loveşte la temelie”, a afirmat el.
Agentul Isarescu ar trebui arestat de urgenta si judecat pentru Subminarea Economiei Nationale ! Numai ca procororii si judecatorii sint complici la crima si se fac ca nu-l vad pe asasinul bancnotei nationale romanesti , cel care a instrumentat inflatia frauduloasa a anilor 90 , ruinarea economiilor batrinilor care au ajuns cersetori dupa o viata de munca .
Valcov de cimitir cu tablouri ascunse in cavou a vorbit si despre nemaipomenitul Fond suveran de investitii, il stiti din povestille lui Dragnea, ala PROMIS in Programul de guvernare MINCINOS ca va intra in functiune la 1 Iulie 2017!!
https://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/
Aseara, acasa la TVR-PSD, Valcov iubitor de cavou, a spus ca pana la sfarsitul anului asta maretul Fond suveran si plin de Euroi ar putea fi operativ!
Evident ca Ionut Cristache, membru Antena 3-PSD, realizatorul de la „Romania noua” a TVR-PSD, nu l-a intrebat deloc de PROMISIUNEA ca maretul Fond de Investitii(care va duce de pe Marte cele 10 Miliarde Euro ce ii vor imbogati pe romanii saraci si votanti ai PSD, care au cerzut minciuna in campania electorala 2016!) a fost PROMIS pentru 1 Iulie 2017!
Sictir, escrocule, locul tau e la Jilava, acolo vei ajunge curand!
Trebuie spus ca dupa Jaful Fondul Proprietatea si Jaful ANRP nu mai ramasese mare lucru!Valcov si Dragnea,cu Fondul Suveran, intra astfel in Galeria „Neamule”alaturi de borfasi celebrii ca Basescu,Udrea,Cocos,Tariceanu, fondatorii FP si ANRP!Lili daca nu ai vazut un prost /proasta mai mare ca vasilica,trebuia sa il auzi si vezi pe Tariceanu vorbind UNGURESTE(zicea el) la Congresul UDMR de duminica trecuta!A meritat toti banii…Udemeristii s-au imprastiat de ras…
@Contele de Saint-Spermain: Aseara Valcov de cavou a mai tras o MINCIUNA PSDista in PLUS, a UMFLAT de la 10 Miliarde Euro, cat au MINTIT pana acum, la 20 MIliarde Euro Banii ce urmeaza a PLONJA de pe Marte odata cu intrarea in functiune a maretului Fond suveran de investitii, uite ce a spus:
„Intrebat cand preconizeaza ca va deveni operational Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii, consilierul de stat a spus ca estimeaza ca pana la jumatatea acestui an, „cu tinta clara ca pana la sfarsitul anului acesta si anul viitor peste 20 Miliarde Euro sa fie investiti in economie prin acest instrument care va deveni principalul motor de dezvoltare”.
Sictir, mincinosi ordinari!
Adica: sa fie membru PSDragnea!
Gaseste Dragnea un analfabet marioneta, precum Dancila, sa-l puna in fruntea BNR!
TOT ce e PSDist e patriot si vrea „binele” Romanilor saraci si votanti ai PSD de aproape 30 de ani!
Tot ce NU e cu PSD NU e romanesc, nu e patriot, e tradator de tara si face parte din statul paralel!
Deci: sa fie membru PSD si o sa fie bine ca nu fie rau!
Nicolae Iorga despre indivizi precum Valcov si Dragnea si acolitii lor: „Un om făţarnic are două feţe şi nici un obraz”.
ai uitat principala conditie: sa fie psd-ist din videle sau rosiori.
https://www.mediafax.ro/externe/papa-francisc-condamna-lacomia-nestapanita-a-oamenilor-in-mesajul-de-craciun-17796523
,,Papa Francisc condamnă „lăcomia nestăpânită” a oamenilor, în mesajul de Crăciun” ,?
Cum ați comenta despre faptul că ăia de BNR nu par a fi aflat despre „tendințele”, după cum se mai exprima anterior guvernatorul de la BNR, din societate și din economie”, ?
Conform Wikipedia:”Comisia Trilaterală este o asociație particulară cu caracter secret înființată (organizatori de conflicte si razboaie) în 1973 de un număr de 300 oameni de afaceri, politicieni, intelectuali cu putere de decizie din trei zone geostrategice: Europa, America și Asia. Grupul a fost fondat din inițiativa bancherului american David Rockefeller[1]. Scopul organizației este asigurarea comunicării și cooperării între statele reprezentate[1]. Membrii asociației (industriași, șefi de bănci, prim-miniștri și membri în diverse guverne ale lumii) sunt considerați de unii drept organism executiv din umbră care ar determina la nivel global deciziile politice luate de guvernele naționale și organizațiile internaționale, fiind astfel cel mai influent grup de lobby din lume[1].
Despre Comisia Trilaterală se spune că este, alături de Consiliul pentru Relații Externe și Grupul Bilderberg, vocea cu ultimul cuvânt în lume[2].
Cei doi membri români sunt Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, (care face parte și dintr-una din structurile de conducere, Comitetul Executiv) și Mihai Tănăsescu reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional[2].”
Cotidianul din 15 iulie 2010 spune:”Conform fostului ofiter de spionaj Stelian Andronic, Trilaterala si organizatiile ei adiacente au jucat un rol important in 1989, inclusiv in ce priveste executia lui Ceausescu. De altfel, dupa 20 de ani, chiar Comisia isi asuma schimbarile din 1989 intr-o brosura comemorativa intitulata: „Commemorating 1989, the Year That Changed the Map of Europe (and Thereby the World)”. Usurel cu pianul pe scari domnilor. Cand ii va fi permis d-lui Guvernator sa se retraga la via de la Dragasani o va face cu siguranta.
Mai bine si-ar face bagajelul sa mearga la „facultate”. Asta nu stie pe unde sa ascunda furaciunile si el da sfaturi.
Vicepresedintele Bancii Mondialu din Slatia si a cooperativei de credit”Cat imi dai, atata pierzi”Loveste din nou!
Sunt total de acord cu tine! Mie si daca-mi spune cineva din PSD sa nu mananc un kkt, am sa-l mananc in necazul PSD-ului si contra lui Dragnea.