(VIDEO) Și-a revenit la viață când spitalul se pregătea să-l deconecteze de la aparate

coma, miracol, medici, spital

Există miracole! Trenton McKinley, un adolescent american din statul Alabama, a sfidat legile medicinei şi a revenit la viaţă în mod miraculos chiar în momentul în care părinţii săi acceptaseră că nu mai este nimic de făcut şi semnaseră hârtiile pentru ca spitalul să-l deconecteze de la aparate şi să-i preia organele, pentru eventuale transplanturi.

Era deja de două luni în comă la spital, potrivit Fox 10, preluat de 20minutes.fr.

Adolescentul american, în vârstă de 13 ani, a fost victima unui grav accident acum două luni. Se juca împreună cu prietenii când s-a produs tragedia. Remorca în care se afla, în timp ce călătorea în compania prietenilor în comitatul Mobile, din Alabama, s-a răsturnat, Trenton a fost aruncat din ea şi a suferit şapte fracturi craniene. „M-am lovit de beton, iar remorca a căzut peste mine, mi-a căzut în cap. După asta nu îmi mai amintesc nimic”, a declarat Trenton pentru Fox 10.

Mama băiatului a povestit că s-a îngrozit când l-a văzut întins pe patul de salvare din care i se vedeau doar picioarele şi când medicii i-au spus că fiul ei a fost mort timp de 15 minute.

Trenton a stat conectat mai multe zile la aparate, aproape fără să respire. Medicii i-au abordat pe părinţii lui pentru a lua dificila decizie de a-i dona organele la cinci copiii care aveau nevoie de transplant. Medicii au spus că la prima oprire a inimii, îl vor lăsa să moară. „Era într-o sâmbătă, şi puteam semna o hârtie pentru a dona organele pentru ca alte cinci vieţi să fie salvate, alţi cinci copii”, a scris mama lui, Jennifer Reindl, în pagina de Facebook creată special pentru strângerea de fonduri pentru salvarea vieţii lui Trenton.

Medicii au anunţat că vor continua să injecteze adrenalină pacientului până luni. „Ochii săi erau negri şi uscaţi. Ştiam că nu vor ezita să ia decizia de a salva alta cinci vieţi”, a declarat mama.

Cu o zi înainte ca doctorii să-l deconecteze de la aparate şi când ambii părinţii semnaseră toate documentele necesare pentru donarea organelor, Trenton McKinley a dat semne de recuperare a cunoştinţei.

citește continuarea AICI

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.