Și Grindeanu îl urechează pe șeful Statului Major

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, vineri, la câteva ore după ce Liviu Dragnea l-a criticat pe șeful Statului Major General, că informațiile legate de înzestrarea Armatei trebuie anunțate de ministrul Apărării Naționale.

„Și eu am avut o nemulțumire legată de anumite anunțuri publice pe care le fac unii din titularii ministerelor sau nu le fac, așa cum e cazul ministrului Apărării (…) Lucrurile pe care dorim să le facem, spre exemplu, pentru înzestrare în domeniul Armatei, eu mă aștept să fie făcute de cei care trebuie să le facă și anume de titularul ministerului, domnul ministru (…) Toate aceste lucruri, care țin de înzestrare, de investiții peste 100 de milioane de euro, trebuie să aibă aprobarea Parlamentului”, a declarat Grindeanu, într-o conferință de presă la Brăila.

Premierul a făcut declarația după ce a fost întrebat care este punctul său de vedere cu privire la faptul că liderul PSD, Liviu Dragnea, a criticat anunțul șefului Statului Major General (SMG), generalul Nicolae Ciucă, referitor la achiziționarea de rachete tip Patriot.

Potrivit lui Grindeanu, există „proceduri cât se poate de clare” care trebuie respectate.

„Sunt proceduri cât se poate de clare pe care alții dinaintea noastră nu au înțeles să le respecte. Noi le respectăm. Dar ca și mod de comunicare, am avut această nemulțumire și legată de faptul că acele dotări trebuiau a fi în primul rând anunțate — dacă fac parte din strategia noastră de înzestrare — de către titularul postului respectiv”, a mai spus Grindeanu.

Șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, a anunțat joi că România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot.

Anunțul l-a nemulțumit pe Liviu Dragnea, care a lansat joi seară un atac la adresa generalului.

„Ce nu mi-a plăcut a fost declarația șefului Statului Major (generalul Nicolae Ciuca – n.r.) care a anunțat deja că va achiziționa rachete Patriot. Păi au finalizat procedurile? Nu e bine să aștept derularea procedurilor totuși? E șeful Statului Major și mă aștept la foarte multă rigoare. Poate și ministrul Apărării se gândește la asta tot timpul acolo, prin minister. Mai puține declarații și mai multă acțiune cred că este mai bine”, a spus Dragnea la Antena 3.