Silaghi: În mai trebuia să plătim Bechtel 240 milioane lei şi am găsit în conturi doar 90 milioane

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a declarat vineri că în conturile ministerului pe care îl conduce a găsit foarte puţini bani pentru reabilitarea şi dezvoltarea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi.

El a dat exemplul lucrărilor de la autostrada Transilvania şi a explicat faptul că nu a putut achita, în totalitate, către compania americană Bechtel sumele de bani aferente lunii mai.

‘În luna mai trebuia să plătim o factură de 240 milioane şi am găsit în conturi doar 90 milioane’, a explicat ministrul, aflat în comuna vrânceană Andreiaşu de Sus.

Ministrul a mers în această comună pentru a vedea calamităţile produse pe DN 2M (Focşani- Andreiaşu de Sus) de apele învolburate ale râului Milcov, care au distrus o porţiune din carosabil.

‘Vom face lucrările de reparaţii aici, dar nu ştiu ce soluţii vom avea pentru repararea drumului. Sper să reuşim să găsim banii la rectificare’, a spus ministrul.

În ceea ce priveşte reabilitarea DN 2D ministrul a explicat că pentru continuarea lucrărilor pe parcursul acestui an se va face o anexă la contractul de execuţie, urmând ca lucrările să fie decontate în următorul exerciţiu bugetar.

Referindu-se la guvernarea PDL, Silaghi a afirmat că au existat miniştri ‘care au băgat contracte în buzunar’.

‘La Bihor a fost semnat un contract, iar acum ministrul Dezvoltării caută contractul şi nu-l găseşte nicăieri’, a explicat Ovidiu Silaghi.

Ministrul Transporturilor a vizitat mai multe drumuri naţionale din Vrancea. El a mers pe DN 2 D (Focşani – Târgu Secuiesc) şi pe DN 2 M (Focşani Andreiaşu). În această după amiază ministrul va ajunge şi pe DN 2N (Focşani Dumitreşti).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.