Simona Halep, cap de serie numărul 6 şi locul 7 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de la Indian Wells (SUA).
Simona a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 6-2, după doar o oră de joc, pe Casey Dellacqua (Australia), venită din calificări şi poziţia 78 în ierarhia mondială.
Simona Halep, acum pe locul 7 WTA, şi-a asigurat prezenţa în Top 5 mondial în urma victoriei reuşite în sferturile de finală.
Românca va ocupa, începând de luni, locul 5 mondial, o performanţă ce nu a mai fost reuşită de nici o jucătoare de tenis din România de la crearea ierarhiei WTA, în noiembrie 1975.
UPDATE Simona Halep o va întâlni vineri în semifinalele de la Indian Wells pe poloneza Agnieszka Radwanska, după ce aceasta din urmă a învins-o, miercuri, în sferturi, pe sârboaica Jelena Jankovic, cu 7-5, 2-6, 6-4.
Radwanska, numărul trei mondial și a doua favorită la Indian Wells, a ajuns în semifinale după ce a învins-o pe Jelena Jankovic, cap de serie nr. 7 (numărul 8 mondial).
Pentru Radwanska aceasta va fi a treia semifinală în acest an, după ce le-a pierdut pe primele două, la Australian Open și la Doha, ultima oară chiar în fața Simonei Halep, care s-a impus cu 7-5, 6-2, iar apoi a câștigat turneul din capitala Qatarului.
Simona Halep se află pentru prima oară în semifinalele unui turneu de categoria WTA Premier, nivel care urmează imediat după cele de Mare Șlem.