Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, afirmă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că înfrângerea din meciul cu Maria Şarapova, din sferturile de finală ale Turneului de la Cincinnati, a fost greu de digerat, dar că a învăţat multe lucruri din acest eşec. Simona crede că Șarapova a fost mai bună.
„Aşa-i în tenis!”
„O felicit pe Maria Sharapova, a fost mai bună. Am învățat multe lucruri din această înfrângere și sper să progresez cât mai repede la aceste aspecte. A fost o înfrângere greu de digerat, iar mi-a scăpat meciul, dar… așa-i în tenis! Merg înainte!! Au fost foarte mulți români în tribună și sunt sigură că și din fața televizoarelor, din România, m-au urmărit mulți. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru susținere!”, a scris românca.
În prima sa declarație după meci Simona a spus că la următoarea partidă îşi doreşte să fie mult mai agresivă.
„Pentru data viitoare îmi doresc să fiu mult mai agresivă”, a afirmat Halep, citată de site-ul oficial al turneului de la Cincinnati.
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, sâmbătă, de rusoaica Maria Şarapova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.
Românca a fost învinsă cu scorul de 3-6, 6-4, 6-4.
La finalul partidei, Şarapova a vorbit a lăudat-o pe româncă, explicând totodată ce nu a mers în jocul său.
„Am avut un prim set foarte slab. Cred că a fost cel mai slab procentaj la propriul serviciu de foarte mult timp încoace. Nimic nu a mers cum mi-aş fi dorit. Apoi aveam nevoie să fac ceva diferit pentru a deveni mai consistentă şi să revin în faţa Simonei. Este o jucătoare foarte bună, trebuia însă să păstrez agresivitatea care funcţionează împotriva ei şi am reuşit să cîştig”, a spus Şarapova la finalul meciului.