Sindicaliştii sunt atât din Bucureşti, cât şi din alte judeţe ale ţării. Cei din alte judeţe au venit în Capitală cu trenul sau cu autocare. Acestea din urmă au rămas la intrările în Capitală.
Participanţii la protest au început să se adune în Piaţa Revoluţiei încă din jurul 10.00, mitingul fiind programat să înceapă la ora 12.00.
Protestul Sanitas, care precede acţiunea de bază de miercuri a CNSLR-Frăţia, a început oficial la ora 12.00, aproximativ 3.500 de sindicalişti fiind deja prezenţi, lor urmând să li se alăture peste o oră alţi membri ai federaţiilor membre CNSLR-Frăţia.
Sindicaliştii Sanitas, care au deschis seria protestelor, au programată miercuri, o acţiune de la 12.00 la ora 13.00, oră de la care li se vor alătura şi membri ai celorlalte federaţii membre CNSLR-Frăţia.
Oamenii s-au adunat în Piaţa George Enescu, în faţa Ateneului, unde acţiunea a fost mutată deoarece în Piaţa Revoluţiei, unde fusese progamată iniţial, nu era suficient spaţiu.
Revendicările membrilor Sanitas sunt legate de problemele din sistemul sanitar.
Oamenii solicită revenirea la salariile din septembrie 2009 pentru sistemul sanitar şi domeniul asistenţei sociale, asigurarea finanţării pentru trimestrul al IV-lea 2010 pentru sistemul sanitar, asigurarea autonomiei reale a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi scoaterea sistemului de sănătate din cadrul sectorului bugetar.
Sindicaliştii mai solicită asigurarea unui proces de descentralizare corect, prelungirea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi negocierea unui nou contract colectiv de muncă pentru asistenţa socială, un Pact naţional pentru sănătate.
Sindicaliştii au început protestele în Capitală
Sindicaliştii sunt atât din Bucureşti, cât şi din alte judeţe ale ţării. Cei din alte judeţe au venit în Capitală cu trenul sau cu autocare. Acestea din urmă au rămas la intrările în Capitală. Participanţii la protest au început să se adune în Piaţa Revoluţiei încă din jurul 10.00, mitingul fiind programat să înceapă […]
Sindicaliştii sunt atât din Bucureşti, cât şi din alte judeţe ale ţării. Cei din alte judeţe au venit în Capitală cu trenul sau cu autocare. Acestea din urmă au rămas la intrările în Capitală. Participanţii la protest au început să se adune în Piaţa Revoluţiei încă din jurul 10.00, mitingul fiind programat să înceapă […]
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.