Singurul pictor beatificat din istoria artei

Muzeul „Jacquemart-André” din Paris propune, în colaborare cu muzeele din Florenţa, prima expoziţie din Franţa dedicată maestrului picturii italiene din prima jumătate a secolului al XV-lea, Fra Angelico (1395-1455), după marile evenimente dedicate artistului la „Metropolitan Museum”, în 2005, şi la Roma, în 2009, ce va fi deschisă până la 16 ianuarie 2012.

Realizarea unei asemenea întreprinderi este extrem de dificilă, pentru că o parte a operei lui este formată din fresce sau din panouri de mari dimensiuni, pe suport foarte fragil, imposibil de transportat.

Cea mai mare parte a pieselor din colecţia Muzeului „Jacquemart-André”, de format mic, au fost achiziţionate de la Florenţa, unde expoziţia va fi deschisă după Paris. Expunerea cuprinzând 30 de picturi ale maestrului şi 20 de opere ale contemporanilor şi urmaşilor lui favorizează lucrările rareori prezentate publicului, printre care mica predelă (partea de jos a unui tabou prezentând scene legate de subiectul principal) atribuită artistului, aparţinând Muzeului de Artă din Nisa, una dintre surprizele expoziţiei, şi „Stigmatele Sfântului Francisc şi ale Sfântului Petru Martirul”, provenind de la Galeria „Strossmayer” din Zagreb. Mai multe „Fecioare ale Umilinţei”, din colecţii italiene, una foarte interesantă pentru că este realizată în perioada în care Fra Angelico descoperea ciclul pictat de Masaccio, între 1425 şi 1427, în capela Brancacci din Biserica Carmine din Florenţa, urmăresc evoluţia artistului.

În deschiderea expoziţiei a fost recreat un scriptoriu pentru a evoca locul special în care călugării copiau şi decorau cu miniaturi textele sacre. Fra Angelico a început să exercite practica artistică în acest mod. Secţiunea prezintă manuscrise miniate de Lorenzo Monaco, maestrul său, şi evocă contextul religios al epocii: reîntoarcerea la rigoare, bazată pe un profund respect faţă de regulile monahale: ascultarea, castitatea şi, mai ales, sărăcia.

Feciora cu pruncul de la Mănăstirea San Marco

Apoi Fra Angelico este studiat prin comparaţie cu alţi artişti. „Fecioara cu struguri”, unul dintre primele lui panouri, cu linii sinuoase pe fond de aur, este comparat cu operele lui Lorenzo Monaco, Gentile da Fabriano, Masolino da Panicale sau Paolo Uccello. După o serie de predele şi o sală dedicată Fecioarelor Umilinţei, care relevă evoluţia stilistică a artistului, sunt reunite capodopere ca „Încornarea Fecioarei” şi „Tripticul Judecăţii de Apoi”, care provine de la Galeria „Corsini” din Roma.

Florenţa, centrul artistic al lumii

Fra Angelico creează în perioada în care Florenţa, singura cetate a umanismului, la momentul acela, se impune drept capitală artistică a Italiei şi a Europei. Cei 90.000 de locuitori ai oraşului puteau admira operele unei generaţii de artişti excepţionali, ca Ghiberti, Masaccio, Donatello, Uccello, Filippo Lippi… O atmosferă efervescentă, care a schimbat în 50 de ani faţa lumii, era susţinută de ghilde dinamice, care făceau şi bogăţia oraşului, şi de clericii care participau la noua stare de spirit.

Pe acest fundal, călugărul dominican Fra Angelico a luminat oraşul cu „talentul său rar şi perfect”, cum avea să-l numească, un secol mai târziu, Giorgio Vasari.

Dezvoltarea Florenţei, care a transformat-o în unul dintre oraşele cele mai atractive din lume în secolul al XV-lea, s-a datorat mecenatului. Mari seniori, bancheri, demnitari ai corporaţiilor, îmbogăţiţi din război sau comerţ, îşi folosesc averea pentru a susţine frumuseţea, pietatea şi spiritul civic, finanţând construirea de edificii, de opere pictate sau sculptate. Preţul renovării mânăstirii San Marco, de exemplu, a atins 36.000 de ducaţi plătiţi de Cosmo de Medici. Sub impulsul acestui personaj, revenit triumfal dintr-un exil în 1434, după ce îl izgonise pe rivalul său Rinaldo Albizzi, Florenţa se transformă într-un adevărat şantier. Fra Angelico a asigurat realizarea prestigioaselor comenzi, ca şi rivalul său Ghiberti sau prietenii lui, Masaccio şi Ucello. Deşi nu se bucură de plata contractelor, pentru că făcuse jurământul de sărăcie, este un pictor ancorat în realitatea timpului său. Conştient de pariul enorm pe care îl reprezintă comenzile pe plan social şi economic, execută numeroase altare şi se dovedeşte extrem de abil în reprezentările Fecioarei, viziuni tandre şi intimiste ale Madonnei şi ale lui Iisus, desfăşurând o cromatică strălucitoare, graţie folosirii de neegalat a aurului. Purtător al unei accentuate valori simbolice, acesta atrage atenţia multor mecena.

Adoraţia Magilor

În 1457, într-o scrisoare adresată lui Giovanni de Medici, privind un triptic, Filippo Lippi se plânge că a fost certat de către unul dintre emisarii acestuia, care l-a bănuit că a falsificat aurul şi argintul folosite. Atenţia nu era îndreptată numai asupra calităţii materialelor, ci şi asupra cantităţii lor.

În această perioadă de tranziţie între stilul gotic internaţional, caracterizat prin rigoare şi severitate, şi Renaştere, comanditarii nu concepeau lucrările în absenţa aurului. Ei finanţau, peste tot în oraş, lucrările în bronz şi piatră, adică relieful. Ghiberti, destul de orgolios pentru a declara că este autorul tuturor marilor realizări ale timpului său, a sculptat mai ales uşile „Baptisteriului”, în 1401. Cât despre Donatello, el şi-a amplasat sculptura „David”, care a avut efectul unei bombe. Florentinii erau fascinaţi de prestanţa lui. Era primul rond-bosse monumental după Antichitate. Cetăţenii Florenţei, care credeau într-o forţă mistico-magică a statuilor, veneau să-i vorbească, să-i ceară sfaturi.

Poveşti sacre figurate printre lacrimi

Încoronarea Fecioarei

Fra Angelico, pe numele său adevărat Guido di Pietro, s-a născut la Vucchio di Mugello. În 1417 este admis în confreria „San Niccolo al Camine”. Se asociază cu miniaturistul Battista di Biagio Sanguigni. În 1418 sunt atestate primele sale lucrări de artă, prin plata unui altar pentru biserica „Santo Stefano al Ponte”. Între 1418 şi 1423 depune jurământul la mânăstirea dominicană din Fiesole, iar 13 ani mai târziu este vicarul mânăstirii San Domenico din Fiesole. Între 1438 şi 1443 se consacră decorării mânăstirii San Marco, începând cu altarul Sfântului Marcu, aflat acum la Muzeul San Marco din Florenţa, finanţat de familia Medici. În 1445 şi 1446 este chemat la Roma de către Papa Eugenio al IV-lea, pentru a-i decora capela, iar între 1448 şi 1449 pictează „Capela Nicolină” de la Vatican, la cererea Papei Nicolae al V-lea, cel care a înfiinţat Biblioteca Vaticanului. Moare la Roma, în 1455, şi este înmormântat în biserica „Santa Maria sopra Minerva”. În 1568, Giorgio Vasari, în „Vieţile pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor”, îi atribuie numele Fra Angelico. Este beatificat, în 1982, de Papa Ioan Paul al II-lea (singurul artist beatificat din istoria picturii) şi, doi ani mai târziu, devine sfântul patron al artiştilor.

Fra Angelico s-a impregnat de climatul constructiv şi artistic al Florenţei, marcat şi de marile preocupări pentru arhitectură, în perioada în care Brunelleschi a construit domul catedralei „Santa Maria del Fiore”, între 1421 şi 1434. Deşi nu era sculptor, el a încercat să dea iluzia tridimensionalităţii, iar picturile lui erau pline de umbre şi de lumini.

Martiriul Sfinţilor Cosma şi Damian

Comisarul expoziţiei de la Muzeul „Jacquemart-André”, Giovanna Damiani, explica: „Această înscriere într-un spaţiu care se întinde în adâncime arată în ce măsură Fra Angelico este atent la inovaţiile timpului său. Dar modernismul lui este pus în serviciul unei arte total religioase, spirituale”.

Artistul şi-a plasat personajele sacre într-un decor mai viu, într-un cadru narativ în care se petrece o acţiune, se ţes relaţii, înfloreşte un adevărat „sentimentalism”.

Textele Renaşterii care îl evocă pe Fra Angelico la lucru sunt pline de un misticism fericit. Potrivit unei tradiţii orale, Vasari povestea în „Vieţile” sale că acest călugăr dominican se ruga în timp ce picta, plângea din milă pentru personajele sfinte pe care le crea şi nu-şi corecta niciodată prima formă, considerând că i-a fost inspirată de Dumnezeu. Legenda, pe cât este de frumoasă, pe atât e de falsă. Dacă Fra Angelico a marcat epoca şi a dus la bun sfârşit şantiere gigantice, în perioade de timp relativ scurte, acest lucru s-a datorat sprijinului şi gestionării unui atelier. Când a realizat frescele de la San Marco, a avut alături, în mânăstire, două ajutoare care îi pregăteau uneltele şi îi preparau culorile şi pe Bernardo Gozzoli, artist provenit dintr-un mediu sărac, dar care reuşise să se afirme şi devenise unul dintre cei mai împătimiţi lucrători din Florenţa. Cu ajutorul lui, Fra Angelico a reuşit să decoreze, într-un interval de două până la şapte zile pentru fiecare perete, chiliile şi imensele spaţii comune al mânăstirii, în total, 50 de fresce. Un adevărat miracol.

Vieţile sfinţilor şi lumina Toscanei

Tripticul Judecăţii de Apoi

Nici Fra Angelico, nici Florenţa n-au inventat perspectiva. Încercări de iluzie tridimensională apăruseră deja la Siena în secolulal XIII-lea. Brunelleschi le-a dat însă un fundament ştiinţific, în jurul anului 1430.

În „Martiriul Sfinţilor Cosma şi Damian”, de Fra Angelico, păstrat la Luvru, fondul de aur lasă locul colinelor evocând Toscana, cu chiparoşi mărginind o peluză înflorită, cu zidurile unui oraş cu turnuri crenelate. Spaţiul se animă, personajele au rotunjimi şi volum. La începutul secolului al III-lea, gemenii Cosma şi Damian practicau medicina, îngrijind gratuit orbii, surzii şi paraliticii. Lysias, prefectul Ciliciei, a auzit despre unele vindecări miraculoase şi, aflând că medicii erau creştini, le-a cerut să-şi renege credinţa şi să aducă sacrificii idolilor. În faţa refuzului lor, Lysias a ordonat să fie decapitaţi. Artistul foloseşte principii compoziţionale complexe. Inventează o schemă de construcţie narativă. Un plan oblic al zidului şi un joc de umbră şi lumină conferă profunzime, apoi privirea se îndreaptă către arborii din centrul imaginii, urmează colinele şi în sfârşit drumul care readuce privirea în primul plan. Dublul martiriu conferă mişcare ansamblului. În „Fecioara cu Pruncul”, de la Torino, Fra Anglico foloseşte elemente de arhitectură preluate de la Brunelleschi.

Lucrarea „Thebaida” (către 1420, tempera pe lemn) se referă la viaţa ascetică care, din secolul al XIV-lea, este din nou foarte preţuită de către clerici. Marile epidemii de ciumă erau interpretate ca pedepse divine şi semn că trebuia să se revină la existenţa ermiţilor. Fra Angelico pictează scene de viaţă în deşert, departe de agitaţia urbană şi socială. El desfăşoară o adevărată poveste, evocând viaţa primilor călugări din sudul Egiptului. Un novice împinge un cărucior cu un călugăr mai în vârstă, alţii grădinăresc, un altul spală picioarele confratelui său, în timp ce câţiva scriu, citesc sau se îmbrăţişează. Este o lume în miniatură de un rafinament extrem.

Răstignirea de la Mănăstirea San Marco

Dintre frescele sale de mare rafinament şi modernitate, cea mai frumoasă este poate „Buna-Vestire” (1437-1447), cu dimensiuni monumentale. În chiliile mânăstirii San Marco, pe varul alb al pereţilor, pictorul combină îndrăzneţ epura şi realismul, lăsând posterităţii un ansamblu de fresce unic, în care teologia cea mai pură capătă farmec.

Este momentul în care Ghiberti sculpta porţile Baptisteriului deschizând calea Renaşterii şi inserând în repertoriul său forme antice şi efecte de perspectivă. Fra Angelico se îndepărtează de tradiţia gotică, pe care o învăţase în atelierul lui Lorenzo Monaco, constând în fonduri de aur, poze hieratice şi siluete preţiose, dar încremenite. Pictează peisajele cu trăsături clare, cu orizonturi luminoase, scenele „Naşterii” sau Bunei-Vestiri au o cromatică armonioasă din care se vor inspira Zanobi Strozzi, Benozzi Gozzoli sau Domenico di Michelino, maeştrii „luminii”. Chiar dacă în ceea ce priveşte figura umană, nu se poate vorbi încă de individualizare, el scoate totuşi personajele din iconografia gotică tradiţională.

Thebaida

De-a lungul întregii sale cariere, Fra Angelico a introdus în lucrările lui inovaţii perspectivale, de volum şi de lumină care au influenţat mediul artistic al vremii. Pentru unele tablouri de altar, ca „Încoronarea Fecioarei”, de la Uffizi, fondul de aur este încă riguros. Dar ea devine o viziune paradiziacă, lucrată ca o bijuterie. Sfinţii care îi înconjoară pe Fecioară şi pe Christ au figuri diferenţiate, compoziţia angelică este scăldată într-o lumină ireală.

Călugărul cu penel de aur lucrează pentru toţi comanditarii importanţi ai Italiei: oraşe, confrerii, dar şi familii bogate ca Strozzi şi Medici.

Între 1430 şi 1460 este foarte imitat. Primul lui discipol este Fra Filippo Lippi, care a aparţinut aceleiaşi mânăstiri. După moartea lui Fra Angelico, acesta îi va continua cercetările printr-o pictură simplă, clară şi luminoasă. Relieful şi detaşarea corpurilor din fundal sunt date de lumină. Se trece de la reprezentarea unei lumini divine, artificiale la lumina naturală care scaldă peisajul toscan.