Singurul primar USR din judeţul Sibiu, Timotei Păcurar, împreună cu viceprimarul USR, Adrian Suciu, ambii din comuna Micăsasa, au trecut la PSD.
Migrația de la un partid la altul nemulţumeşte Organizaţia Judeţeană a USR Sibiu. Social-democraţii sunt criticați că racolează primarii altor partide.
„Primarul şi viceprimarul USR din Micăsasa se alătură echipei PSD Sibiu. Viceprimarul Adrian Suciu va fi candidatul PSD la funcţia de primar, la următoarele alegeri”, a anunţat liderul judeţean al PSD, deputatul Bogdan Trif, sâmbătă, pe pagina sa de socializare.
Cei din USR Sibiu consideră că „au fost minţiţi” de foştii lor colegi, cei care au plecat la PSD.
„Este limpede că nu au onoare şi bun simţ şi asta este dovedit în special prin faptul că ne-au minţit, deşi i-am întrebat de fiecare dată despre zvonurile privind negocierile cu PSD.
Acum e clar că banii contează pentru unii, nu respectul faţă de alegători.
Aşa cum am mai spus, în USR rămâne doar cine are curaj să se lupte cu mafia PSD – PNL şi nu cedează la prima ofertă din partea celui mai corupt partid din România”, a transmis Organizaţia Judeţeană a USR Sibiu.
Primul membru USR Sibiu care a trecut la PSD a fost senatorul Claudiu Mureşan, membru afiliat la grupul parlamentar al PSD, începând cu data de 12 septembrie 2023.
Alin Deteşan, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene USR Sibiu a precizat că, „politica PSD bazată pe traseism politic, pe racolarea de primari de la alte partide, nu dovedeşte altceva decât că partidul lui Dragnea, Năstase şi acum Ciolacu nu are valoare şi nu-şi poate desemna, iată, candidaţi din propriul partid.”
PSD au trecut la poponari si satanism…Nu va mai alege NIMENI.