Nicio armă chimică sau neconvenţionala nu va fi folosită împotriva propriilor cetăţeni (…), aceste arme nu vor fi utilizate decât în caz de agresiune externă”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei siriene, Juhad Makdessi, în timpul unei conferinţe de presă la Damasc. “Ele nu vor fi niciodată folosite împotriva cetăţenilor, indiferent de care va fi evoluţia crizei”, a spus acesta. “Aceste arme sunt depozitate şi securizate sub supravegherea forţelor armate şi nu vor fi folosite decât în cazul în care Siria va face faţă unei agresiuni străine”, a spus acesta.
Casa Albă a avertizat Damascul în legătura cu arsenalul său de arme chimice, estimând că membrii regimului lui Bashar al-Assad vor fi traşi la răspundere dacă nu asigură securitatea lor.