Soacra lui Vlad Moisescu, la DNA

Implicată în dosarul mitei de la Primăria Sectorului 1, soacra lui Vlad Moisescu, Flavia Ciocodei, a venit la DNA.

Procurorii vor să afle dacă femeia în vârstă de 71 de ani ştia despre împrumut în valoare de 670 de milioane de euro sau dacă numele său a fost folosit abuziv.

UPDATE Flavia Ciocodei a ieşit, miercuri după-amiază, de la DNA Ploieşti, unde a fost audiată mai mult de trei ore, surse judiciare spunând că aceasta a declarat că suma din contractul care ar fi fost găsit de procurori la percheziţii era de 60.000 de euro.

Femeia a părăsit sediul DNA Ploieşti fără să facă declaraţii presei.

Potrivit procurorilor, împrumut acrodat de femeie fiicei sale ar fi unul fictiv scopul fiind să mascheze mita primită de gruparea Moisescu – Chiliman, în urma contractelor din bani publici de la Primăria Sectorului 1, din ultimii nouă ani.

Banii ar fi fost sustraşi în urma lucrărilor de asfaltare, de reabilitare termică şi consultanţă fictivă.

Săptămâna trecută, în urma percheziţiilor procurorii DNA Ploieşti au găsit în locuinţa lui Vlad Moisescu un contract de împrumut încheiat în 2009 între soacră şi soţia lui. Pe contract apare suma de 3 miliarde de lei noi, adică aproape 670 de milioane de euro. Procurorii bănuiesc că acest contract este fictiv şi încearca să mascheze mita primită de gruparea Moisescu – Chiliman începând din 2005.

Potrivit procurorilor există probe că Moisescu şi Chiliman ar fi primit mită 9 milioane de euro de la oamenii de afaceri Gheorghe Boeru şi Alexandru Horpos în schimbul atribuirii unor contracte de asfaltare şi reabilitare termică a blocurilor. Anchetatorii spun însă că gruparea ar fi încasat comisioane de 10 la sută şi din contractele încheiate cu firma de salubritate Romprest.

Compania operează în sectorul 1 în baza unui contract încheiat cu primăria pe 25 de ani în valoare de 450 de milioane de euro fără TVA.

Patronul Romprest, Florian Walter, este fugit din ţară, vizat la rândul lui de o anchetă DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani de peste 20 de milioane de euro. Procurorii DNA Ploieşti au aplicat sechestre pentru recuperarea uriaşului prejudiciu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.