ŞOCANT: Un copil de 11 ani a ajuns în comă alcoolică la spital

Un copil de 11 ani din comuna ieşeana Leţcani a ajuns aseară în comă alcoolică la spital. Chiar şi medicii au fost surprinşi de valoarea ridicata a alcoolemiei – aproape 250 mg la sută, mare şi pentru un adult.

De cotidianul.ro - Autor

Un copil de 11 ani din comuna ieşeana Leţcani a ajuns aseară în comă alcoolică la spital. Chiar şi medicii au fost surprinşi de valoarea ridicata a alcoolemiei – aproape 250 mg la sută, mare şi pentru un adult.

Un copil de 11 ani din comuna ieşeana Leţcani a ajuns aseară în comă alcoolică la spital. Chiar şi medicii au fost surprinşi de valoarea ridicata a alcoolemiei – aproape 250 mg la sută, mare şi pentru un adult, scrie Realitatea.net.

Se pare că băiatul a băut o cantitate mare de ţuică, într-un moment în care nu era supravegheat de familie. Când şi-au dat seama ce s-a întamplat, mama şi fratele său l-au adus cu maşina la Spitalul de Urgenţe „Sf. Ioan” din Iaşi.

„Pacientul a fost adus în stare gravă, chiar de către familie la spitalul clinic de urgenţă Sf Ioan în comă alcoolică. L-am preluat în unitatea de primire a urgenţelor şi i-a efectuat primele măsuri de stabilizare, resuscitare respiratorie, resuscitare volemică, vitaminoterapie. Valorile alcoolemiei sunt de 247 mg la sută. Sunt valori mari chiar şi pentru un adult”, a declarat Tudor Ciuhodaru, şeful UPU al Spitalului  „Sf.Ioan” Iaşi.

Nu este însă cea mai ridicata valoare a alcoolemiei la minori. Medicii de la Spitalul de copii „Sf. Maria” din Iaşi s-au confruntat în acest an cu situaţii în care alcoolemia era de peste 4 la mie, în cazul unor minori cu vârste ceva mai mari, de 15-16 ani. După ce a fost stabilizat, copilul de 11 ani a fost transferat la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.