Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (49 WTA) părăsește din primul tur turneul de categorie Premier de la Eastbourne.
Românca a fost învinsă, duminică, de rusoiaca Anastasia Pavlyuchenkova, locul 28 WTA, cu scorul de 6-2, 5-7, 4-6.
Aflată la a doua partidă pe această suprafață, Sorana a început foarte bine partida și, după 30 de minute, reușea să își adjudece primul set, scor 6-2. În al doilea set, cele două sportive și-au câștigat ușor serviciul, până la scorul de 5-5, când Pavyuchenkova a reușit să rupă seria, câștigând setul secund cu 7-5.
În setul decisiv, sportivele au mers cap la cap până la 4-4, când Sorana a pierdut din nou pe propriul serviciu, cedând în final cu 4-6.
Meciul a durat două ore şi 22 de minute.
Cîrstea va primi 3.840 de dolari şi un punct WTA pentur prezenţa pe tabloul principal al turneului englez.
Totodată, Irina Begu a fost învinsă categoric, scor 6-2, 6-2, de Camila Giorgi în runda inaugurală.
Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, va juca, luni, în primul tur, cu chinezoiaca Shuai Peng din China, locul 38 WTA.
Daca Sorana ar juca macar pe jumatate,fata de cum arata, ar fi in primele 10…Din pacate jocul e mult in urma imaginii…Despre Begu ce poti spune,evolutie in concordanta cu celellalte turnee,respecta regula de aur,nici un turneu fara o elimminare din primul tur…
Ahaaaa, deci va juca cu o chinezoaica din China… Ca sa nu mai fie neclaritati, trebuia sa scrii o galbena chinezoaica asiatica din China chinezeasca. Ca sa se inteleaga.