„E o treabă care arată că, într-un final, membrii coaliţiei au înţeles ceea ce noi spunem de mult timp, că această sarabandă a tăierilor trebuie să înceteze, că toate lucrurile care au generat aceste tăieri n-au făcut din punct de vedere economic bine, dovadă fiind indicatorii macroeconomici şi statistici pe care i-aţi văzut săptămâna trecută. Eu cred că e un lucru bun ceea ce s-a întâmplat azi” a declarat Grindeanu, la RomânmiaTV.
Grindeanu afirmă că are ”un soi de bucurie” după şedinţa coaliţiei de luni: ”Să ştiţi că mai am un soi de bucurie astăzi, pentru că pare că a trecut acel avânt pioneresc de a tăia, de a prezenta că aceste tăieri şi aceste concedieri reprezintă reformă. Să ştiţi că asta nu reprezintă niciun fel de reformă. Să dai oamenii afară şi să tai salarii şi pensii, asta nu este reformă. Cred că acest proces s-a încheiat odată cu ziua de astăzi”.
Bugetul, marea provocare
Totuși, Sorin Grindeanu consideră că: „Adevărata bătălie se va da la buget. PSD vrea să impună pachetul de solidaritate și investițiile la nivel local (…) Depinde de buget. PSD nu face parte din secta asta, accentele astea mesianice nu mă interesează. Nu joc nici în cartea ‘Geneza după Bolojan’. Dacă solicitările PSD vor trece, vom avea buget și vom avea prim-ministru.”.