Sorin Ovidiu Vîntu rămâne în arest

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, joi, recursul procurorilor Parchetului General şi au decis ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar să rămână în arest, într-un dosar în care aceştia sunt judecaţi pentru că l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă.   Tribunalul Bucureşti a admis recursul procurorilor şi au anulat decizia Judecătoriei […]

De cotidianul.ro - Autor

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, joi, recursul procurorilor Parchetului General şi au decis ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar să rămână în arest, într-un dosar în care aceştia sunt judecaţi pentru că l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă.   Tribunalul Bucureşti a admis recursul procurorilor şi au anulat decizia Judecătoriei […]

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, joi, recursul procurorilor Parchetului General şi au decis ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar să rămână în arest, într-un dosar în care aceştia sunt judecaţi pentru că l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă.

 

Tribunalul Bucureşti a admis recursul procurorilor şi au anulat decizia Judecătoriei Sectorului 1 din 23 mai, prin care a fost revocată arestarea preventivă în cazul celor doi. Decizia instanţei este definitivă.

Pe 23 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, în stare de arest preventiv, cei doi fiind acuzaţi că l-au şantajat pe Sebastian Ghiţă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis AGERPRES, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-ar fi constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate.

„Actele de ameninţare şi constrângere au fost întreprinse de inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu atât personal, cât şi prin intermediul inculpatului Ion Ilie Cezar, care la rândul său urma să obţină un folos injust. Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu a recurs la ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de protecţie”, susţine Parchetul General. AGERPRES

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.