UPDATE, ora 16.15: ÎCCJ a amânat din nou pronunțarea. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 28 ianuarie.
Este a cincea amânare a pronunțării.
Știrea inițială
Pedeapsa a fost pronunțată pe fond în aprilie 2024 de Tribunalul Cluj și menținută, definitiv, de Curtea de Apel Cluj în iunie 2025. În august 2025, Sorina Pintea a depus recurs în casație la Curtea Supremă, iar pe 1 octombrie a fost admis recursul.
De atunci, ÎCCJ a amânat de patru ori pronunțarea și este așteptată să dea o decizie finală miercuri. În prezent, Sorina Pintea este încarcerată la Penitenciarul Gherla.
CITEȘTE ȘI: Sorina Pintea și-a retras cererea și spune că ”merge înainte” cu pedeapsa
De ce a fost condamnată Sorina Pintea
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Aceștia au acuzat-o pe Sorina Pintea că, în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, în calitate de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei.
Banii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.
„Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite. În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al DNA.
Mai stiti cum spunea Madam Sorina , dupa incasarea spagii : 7 la suta ? SUPERRR ! Azi dupa eliberarea prematura va spune tot asa : SUPERRR !!!
este fraiera si nu intreaba la CCR!…
De ce sa nu intrebe la USR? La Voiculescu-UE-Sorosh? Poate la Fritzache? Acolo e adevarul, dreptatea si justitia!
USR a nenoricit legile justitiei, de 36 de ani. USR a furat peste 1000 de miliarde??
Hai,ma,Coti,chiar asa ? Pune titlul COMPLET ! „Sorina Pintea află astăzi dacă iese din închisoare,PENTRU A SE PUTEA BUCURA DE MILIOANELE FURATE,IN LINISTE. Termen crucial la ÎCCJ”.
Plagiatorul o fi aflat deja. Penalul Predoiu afla cu cateva zile inainte de a se pronunta judecatorii.