Procurorii Parchetului Tribunalului Olt au început urmărirea penală împotriva Fănicăi Anghel, soţia lui Bercea Mondial, sub acuzaţia de instigare la mărturie mincinoasă, a declarat, luni, procurorul Eugen Iacobescu.
Procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt a declarat, luni, pentru Mediafax, că Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial, este cercetată pentru instigare la mărturie mincinoasă, după ce ar fi încercat să influenţeze martorii şi „să îi determine să spună altceva”.
Potrivit sursei citate, în acelaşi dosar s-a început urmărirea penală şi împotriva lui Ion Vlad, pentru trafic de influenţă.
„Acesta a spus că mă cunoaşte pe mine şi că ar fi urmat să-mi dea bani. Nu ştiu despre ce sumă este vorba”, a mai spus procurorul Eugen Iacobescu.
Cele două dosare în care s-a început urmărirea penală împotriva Fănicăi Anghel şi a lui Ion Vlad au fost conexate cu cel în care Bercea Mondial este inculpat pentru tentativă de omor.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost arestat preventiv, în 20 februarie, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Olt, el fiind acuzat de tentativă de omor calificat, după ce şi-ar fi înjunghiat un nepot. Magistraţii Tribunalului Olt au decis, luni, prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare pe numele lui Sandu Anghel.
Bercea Mondial a cerut să fie eliberat sub control judiciar, însă solicitarea i-a fost respinsă, în 3 martie, de Tribunalul Olt.
Decizia Tribunalului Olt a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova.