Spania nu va apela la ajutorul financiar european

“Nu se prevede ca Spania să ceară un ajutor fondurilor europene pentru a-i cumpăra datoriile”, a spus ministrul spaniol de Finanţe, Inigo Fernandez de Mesa, într-un interviu pentru cotidianul Expanssion.

Comisia Europeană nu a primit “cererea vreunui stat membru” pentru ca Fondul European pentru Stabilitate Financiară să-i cumpere datoria, a declarat un purtător de cuvânt al executivului european.

Preşedintele grupului euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a indicat duminică, pentru Le Figaro, că zona euro este pregătită pentru a activa pentru prima dată FESF, acţionând împreună cu Banca Centrală Europeană.

Pentru a activa acest mecanism, Spania trebuie să prezinte o cerere, ceea ce a refuzat până acum să facă, temându-se că economia sa va intra sub tutelă şi că va trebuie să îndeplinească noi condiţii în ce priveşte reformele macroeconomice.

FESF nu a cumpărat până acum datoriile niciunui stat. Fondul poate cumpăra obligaţiuni suverane de pe pieţele primare, emise de statele care beneficiază deja de un program de ajutor financiar. Fondul poate cumpăra cel mult 50% din obligaţiunile scoase pe piaţă de un stat. FESF poate achiziţiona şi obligaţiuni de pe pieţele secundare, la cererea unui stat şi după o analiză a situaţiei împreună cu BCE.

Preşedintele celei din urmă instituţii, Mario Draghi, a declarat săptămâna trecută că BCE va face “tot ce este necesar pentru prezervarea euro. Şi credeţi-mă, va fi suficient.” Ca urmare a acestei declaraţii, presiunile pieţelor financiare asupra Spaniei s-au domolit sensibil, scrie AFP. Dobânda plătită de Spania pentru obligaţiunile pe zece ani a coborât de la 7,5% la 7%. “Această taxă de 7% nu corespunde fundamentelor economiei spaniole. Ea va trebui corijată”, a spus ministrul spaniol Inigo Fernandez Mesa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.