Spectacole italieneşti şi spaniole la Bucureşti

Sonată la patru picioare

Teatrul Ţăndărică îşi aşteaptă spectatorii mici şi mari în Sala Lahovari, în 27 noiembrie, la ora 18.00, la spectacolul “Sonată la patru picioare”, prezentat de Laura Kibel şi Veronica Gonzalez, de la “Teatro dei Piedi” din Roma.

Spectacolul se desfăşoară, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, în cadrul celei de-a 8-a ediţii a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie “Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie”, organizat de Teatrul de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti în perioada 22 noiembrie – 1 decembrie.

După ce ani buni a dominat scena, Laura Kibel a desemnat-o pe Veronica Gonzales ca unică elevă, colaboratoare şi moştenitoare universală a tehnicii teatrale a picioarelor. A apărut astfel un spectacol unic în care coordonarea, coregrafia şi distracţia sunt înmulţite cu patru; noi poveşti, dansuri şi surprize îi emoţionează pe cei mari şi pe cei mici. Rumba găinilor, chirurgul şi infirmiera, pictorul şi modelul, cei zece tucani, leul şi dresorul sunt doar câteva dintre personajele care se succed în acest nou spectacol.

Acest teatru este singurul în care „păpuşile” sunt vii, în carne şi oase; de fapt, protagoniştii povestioarelor fără cuvinte care compun spectacolul sunt chiar părţile corpului Laurei Kibel, care îşi îmbracă şi-şi transformă tălpile picioarelor, gambele, mâinile, genunchii în creaturi fantastice care iubesc, suferă şi se distrează. Această tehnică extraordinară de animaţie uimeşte şi încântă spectatorii care văd cum, în faţa lor, tălpile picioarelor se transformă în feţe vii şi expresive sau cum un genunchi devine o căpăţână caraghioasă şi păroasă, într-o succesiune de dramaturgii ironice, poetice sau demitizate. Nu e nevoie de cuvinte pentru a descrie un spectacol care nu foloseşte cuvintele. Această formă originală de teatru vizual este completată de muzici sugestive, de mare impact, capabile să sublinieze povestirea gestuală, depăşind barierele lingvistice. De aceea, Laura Kibel îşi prezintă spectacolele şi în străinătate, în faţa oricărui tip de public, de la copiii de grădiniţă la publicul adult din sălile de teatru sau la cel eterogen de pe stradă.

Deja poli-instrumentistă, muziciană, costumieră şi scenografă de cinema şi de teatru, Laura Kibel creează cu propriile sale mâini fiecare element de pe scenă, nasuri, măşti, costume şi obiecte şi pregăteşte personal coloana sonoră. Multe Festivaluri din diferite ţări au invitat-o pe Laura Kibel cu spectacolul său prin intermediul Institutelor Italiene de Cultură, precum cele de la Salonic, Lyon, Seul, Sofia, Belgrad, Sarajevo, Zagreb, Praga, Moscova, Vancouver.

Velierul în sticlă

Ambasada Republicii Chile şi Institutul „Cervantes” din Bucureşti, cu sprijinul SGAE, organizează marţi, 27 noiembrie, la ora 18.30, în Sala Auditorium a Institutului “Cervantes”, spectacolul-lectură “Velierul în sticlă”, de Jorge Diaz, traducere din limba spaniolă de Luminiţa Voina Răuţ, în regia Adrianei Zaharia, beat Mihai Biţă.

Din distribuţie fac parte: Ioana Abur, Sorin Cristea, Carmen Florescu, Oana Romaniuc, Virgil Aioanei, Rolando Matsangos, Ana Maria Oglindă, Elias Ferkin, Adrian Anghel. Spectacolul-lectură va fi reluat în data de 11 decembrie, de la 18.30, tot la Institutul “Cervantes”.

“Velierul în sticlă”, piesă cu un impact major asupra publicului încă de la premiera ei, în 1962, confirmă forţa inegalabilă a dramaturgului chilian Jorge Díaz (1930 – 2007).

Autorul combină aici perfect experimentul formal al limbajului – firesc condimentat cu umor negru, absurd, ironie – cu subiecte vulnerabile: lipsa de comunicare, prezenţa absurdului în cotidian, infidelitate, prejudecăţi sociale, conflict între generaţii.

De altfel, afirmă undeva Jorge Díaz: “În opera mea, cel mai tare mă doare vulnerabilitatea omului hărţuit de lucrurile pe care nu le înţelege”.

David, personajul mut al piesei, descoperă lumea prin dragostea unicei fiinţe dispuse să i-o arate: Rocío, cea cu corpul plin de păsări speriate, Rocío, cea cu trupul plin de soare. Departe de tată, de mătuşile care ţes o „împletitură“ de intrigi şi răutate, departe de fiinţele individualiste, solitare, incapabile de iubire, cei doi îndrăgostiţi încearcă să se salveze, imaginând un timp doar al lor, un timp încremenit în sticlă, dincolo de care totul e strâmb ca o amintire…