Spectaculos:

Românca Simona Maierean, încă o premieră în aviația militară

O româncă, prima femeie din Europa pilot-comandant pe o aeronavă dintr-un grup strategic NATO.

„Locotenent-comandorul Simona Maierean, pilot pe aeronave de tip C-17 Globemaster III în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic (Strategic Aircraft Capability – SAC) din Baza Aeriană Papa din Ungaria, a devenit, începând de joi, 25 iunie 2020, prima femeie din Europa care a obținut certificarea de pilot comandant de aeronavă din Grupul de Transport Aerian Strategic al SAC”, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN).

La numai 24 de ani, lt.cdor Maierean a scris istorie în Forțele Aeriene Române fiind prima femeie – pilot de vânătoare din România și la 33 de ani devine copilot pe aeronava C-17 Globemaster în cadrul Strategic Aircraft Capability la baza din Ungaria.

În urmă cu două luni s-a aflat la manșa aeronavei C-17 Globemaster și după o misiune care a presupus aproximativ 40 de ore de zbor, a adus în țară 100.000 de combinezoane de protecție din Coreea de Sud (vezi detalii AICI).

„Trebuie să ştii ce vrei și să-ţi asumi toate deciziile pe care le iei, să nu te opreşti la primul obstacol. În momentul în care ai un vis, îţi evaluezi realistic posibilităţile, îți asculți vocea interioară și mergi mai departe” a spus Simona Maierean.

Simona Maierean a absolvit Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” în anul 2007, a obținut brevetul de pilot militar în anul 2008 la Școala de Aplicație “Aurel Vlaicu”, Boboc și a fost repartizată la Baza 86 Aeriană Fetești.

În anul 2012 decide trecerea pe aeronavele de transport și devine pilot pe aeronava C 27 J Spartan la Baza 90 Transport Aerian Otopeni. Începând cu anul 2017, Simona face parte din Grupul de Transport Aerian Strategic (Heavy Airlift Wing) din cadrul programului Strategic Aircraft Capability.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8526 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Nume predestinat Maierian..M-Aierian /M-Aier-ian / La fel cum a fost cu Traian Vuia /Vuiet -freamat,fosnet,huiet de vant.

  2. Ce nu se spune e ca Simona a plecat suparata de la MiG 21, mentalitatea retrograda fata de prezenta feminina in aviatiea militara.

  3. Fiecare cu ce poate! Vezi cazul hArafat, daca e mereu pe tv, ameninta si terorizeaza, daca nu trateaza bolnavi, tipa prin directive la procurori sa evite clientii cu contracte ilegale sau de loc! Peste noapte, burlacului o sr mai scoala cate o idee trasnita https://www.stiripesurse.ro/raed-arafat-ocheaza-dupa-cresterea-infectarilor-medicii-vor-decide-cine-ramane-in-viata-si-cine_1479455.html
    Abia acum spune individul care e adevarata reforma in sanatate:”carte multa nu se cere, prost sa fii sa n-ai putere”, doar:”cine-i harnic si munceste, ori e prost ori nu gandeste”! Bai hArafat, tu stii cantecul „nu mi-e frica de bau bau”?

  4. Am avut in Istoria aviatiei mai multe femei de isprava, realmente eroine. Cine isi mai aminteste azi de Mariana Dragescu, de Nadia Russo, de Stela Hutan? Sau de Irina Burnaia? O fi si dna Simona din aceeasi categorie? Avem motive de indoiala? Poarta masca? Asa sunt indicatiile PR de la GlobalMaster! Interesant, Strategic Aircraft Capability are baza in Ungaria iliberala. Desigur , comandorul Simona zboara si zboara transportand masti si combinezoane (neo)liberale dinspre Coreea spre Europa.”Good job”, ar remarca fostul ministru liberal Cioroianu…Oare cum vede Romania prima femeie din Europa pilot-comandant pe o aeronavă dintr-un grup strategic NATO ?!

  5. In Romania de-a lungul timpului au fost multe femei pilot. De mentionat componentele Escadrilei Albe, dar si prima femeie pilot Elena Caragiani-Stoenescu care a obtinut brevetul de pilot emis de Federaţia Aeronautică Internaţională la data de 22 ianuarie 1914. In anii ’80a fost o femeie pilot, comandant pe o aeronava BAC1-11 iar acum sunt romance comandant pe avioane la companiile Blue-Air si Wizz-Air.

  6. P.S. Ce am scris mai sus, nu scade cu nimic meritele celei de pe avionul NATO.

  7. Doamna Maierean piloteaza din 2012 avioane de transport si din 2017 avioane de transport C17!Cu tot respectul si aprecierea fata de cariera domniei-sale, nu este nimic extraordinar in obtinerea certificatului de comandant de aeronava dupa aceasta perioada!Intrarea in „istoria aviatiei”, presupune mai mult decat o promovare normala a unui pilot bun…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.