Locuitorii sectorului 6 vor avea parte de ingrijiri medicale la standarde moderne. Primăria Sectorului 6 anunţă pe SEAP licitaţie pentru construirea unui spital în Bulevardul Timişoara nr. 101E.
Valoarea totală estimată a contractului este de 348.849.509 lei. Durata contractului este de patru ani, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 10 februarie 2025.
Contractul va include servicii de proiectare şi asistenţă tehnică, servicii de verificare a documentaţiilor tehnice, execuţia lucrărilor de construcţii, furnizarea echipamentelor medicale, servicii de mentenanţă pentru echipamente.
În vederea evaluării ofertelor, perioada de garanţie acordată lucrărilor executate va reprezenta 10%, iar experienţa profesională a personalului de specialitate va avea o pondere de 35%. Gradul de adecvare a planului de implementare propus va fi punctat cu 15%, iar componenta financiară va constitui 40%.
Ofertanţii trebuie să facă dovada că au executat şi dus la bun sfârşit în ultimii cinci ani, în cadrul unuia sau a maximum două contracte, lucrări pentru construirea / reabilitarea / modernizarea / reparaţia capitală a unor construcţii civile, categoria de importanţă minim B, cu o valoare cumulată de minimum 307.000.000 lei (fără TVA), din care cel puţin un contract să fi vizat execuţia unor lucrări pentru construirea / reabilitarea / modernizarea / reparaţia capitală a unei / unor unităţi spitaliceşti.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunţa pe 31 mai construirea unui spital pentru această unitate administrativă, menţionând că va fi primul spital mare generalist care se realizează de către stat în Bucureşti în ultimii 45 de ani.
Spitalul urmează să aibă 307 paturi – 257 cu spitalizare continuă şi 50 cu spitalizare de zi, opt săli de operaţii, şapte săli de naşteri, 75 de cabinete medicale şi opt secţii: Cardiologie, Neurologie, Obstetrică şi Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă adulţi, Unitate de Terapie Intensivă Neonatologie, Medicină internă, Neonatologie şi Chirurgie.
Durata estimată a lucrărilor este de trei ani din momentul demarării execuţiei, a transmis, la acea dată, Primăria Sectorului 6.
Primarul Ciucu a semnat cu viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), Toma Bocek, un contract de finanţare în valoare de 72,9 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 364 milioane de lei.
Acest spital va fi construit în zona Bulevardului Timişoara 101E, între cartierele Drumul Taberei şi Militari, pe o suprafaţă de peste 33.000 mp.
Daca o sa fiti cuminti si nu veti face galagie ,nu veti iesii in strada sa strigati jos guvernul ,statul roman va promite ca va construii un Spital pt. poporul roman,primul Spital realizat de statul roman în Bucureşti în ultimii 45 de ani.Ma apuca greatra si scirba de toate promisiunile facute de clasa politica romaneasca !
Ciprian Ciucu un primar competent si serios. Daca N. Dan, sa zicem prin absurd, ca va ajunge presedinte …spun asta pt. ca, nu cred ca mai are sanse. Ar fi avut daca ar fi candidat prima data. Deci, daca N.Dan ar ajunge presedinte, Ciucu ar trebui sa candideze pt. primar general.
Sa dea Dumnezeu sa se intample minunea asta! Daca se va putea trece de nimicitorul tuturor proiectelor stim cu totii cine este…
Vorbe goale! Va dura construirea cat modernizarea Prelungirii Ghencea adica fara numar. Cei care aveau 20 de ani la momentul promisiunii au acum 42 de ani si tot nimic cu exceptia pasajului de la Domnesti.