Dictaturile ruse și chineze, în mod ironic, cred că timpul lucrează pentru ele, că Occidentul va capitula în curând, prea ocupat să-și găsească gazul și petrolul, și să împiedice răspândirea revoluției; și se pregătesc să înghită Ucraina și Taiwan ca primele lor premii de război. Este opinia exxprimată de Jaques Attali, fostul consilier al lui François Mitterrand. Attali atrage atenția că „istoria este mai mult sau mai puțin scrisă: democrațiile se îndreaptă spre haos, în șase etape“.
Într-o analiză răvășitoare, publicată pe blogul propriu, Attali scrie:
Ar trebui să fie ultimul dintre orbi să nu vadă că însăși structura instituțiilor democratice se sparge în multe țări, și în special în cele mai bogate:
în Statele Unite, fostul președinte, după ce a umplut cele mai înalte instituții judiciare ale țării cu judecători clar hotărâți să inverseze principalele câștiguri democratice din ultimii șaizeci de ani, a încercat o lovitură de stat pentru a rămâne la putere, înainte de a deveni favoritul următoarelor alegeri prezidențiale, într-un climat de confruntare foarte brutală.
În Marea Britanie, domnia lui Boris Johnson, care a început ca un festival de comedie, se încheie ca o farsă tristă, din care democrația va ieși foarte slăbită, în aplauzele presei tabloide și furia victimelor Brexitului. În Germania, o coaliție asediată încearcă să mențină în viață un guvern atacat atât din partea susținătorilor unei alianțe rusești, cât și a celor cu o mai mare supunere față de Statele Unite.
Chiar și în Țările de Jos înțelepte, manipularea stângace a unei reforme agricole menite să accelereze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră i-a scos pe toți fermierii în stradă, ducând la nenumărate greve și provocând violențe uriașe care par să depășească inițiatorii circulaţie. În cele din urmă, în Franța, o majoritate relativă, atacată în stânga și în dreapta sa de extreme incapabile să producă un plan realist de guvernare, vede anunțate furia și grevele, fără să aștepte măcar reintrarea socială tradițională.
În fața acestei situații, dictaturile ruse și chineze, în mod ironic, cred că timpul lucrează pentru ele, că Occidentul va capitula în curând, prea ocupat să-și găsească gazul și petrolul, și să împiedice răspândirea revoluției; și se pregătesc să înghită Ucraina și Taiwan ca primele lor premii de război.
De fapt, evenimentele nu se dovedesc greșite. Dacă vom continua așa, istoria este mai mult sau mai puțin scrisă: democrațiile se îndreaptă spre haos, în șase etape.
1. Exasperare: oamenii nu mai înțeleg cum, după ce sunt amânați de promisiuni de bunăstare, de creștere și de progres social, se trezesc brusc confruntați cu penurie, dezastre naturale și defecțiuni ale ascensiunii sociale, care se traduc în inflație și pesimism, fără autorităţile politice părând capabile să le remedieze.
2. Demonstrații: în fața acestui lucru reacționează cei mai afectați. Foarte des, aceasta începe cu țăranii, cărora li se alătură curând toți cei excluși din modernitate și în special locuitorii teritoriilor neglijate.
3. Delegitimizare: în fața incapacității elitelor care le conduc de a organiza o economie corectă capabilă să împace aceste obiective aparent contradictorii, oamenii nu mai cred în instituțiile lor și și-au propus să-și răstoarne liderii și să-și calce în picioare cele mai sacre simboluri.
4. Dezorganizare: într-o astfel de situație, serviciile publice se defectează, regulile de securitate nu mai sunt respectate, spitalele sunt părăsite, școlile sunt abandonate, forțele de poliție sunt depășite; funcţionarea societăţilor complexe devine imposibilă.
5. Revoluție: când o putere democratică se simte atacată în acest fel, devine tensionată, speriată, greșește și pierde rapid controlul asupra situației. Nenumărate încercări de revoluții care anterior eșuaseră în cele din urmă reușesc și cele mai stabilite regimuri în cele din urmă cad.
6. Contrarevoluția: înspăimântați de îndrăzneala lor, burghezii, aliați odată cu poporul pentru a scăpa de elitele pe care ei înșiși le creaseră, s-au pus la punct și au pus bazele unor regimuri autoritare.
Dacă adăugăm că acum mai mult de o persoană din zece în lume suferă de foame, că jumătate din copiii lumii nu au acces la o școală decentă de doi ani, vom înțelege că furia și revoluția nu vor fi doar o chestiune de oameni bogați frustrați, dar că întâlnirea a două tipuri de furie, cea a bogaților și a celor săraci, poate duce lumea spre haos.
Soluția exista. Este întotdeauna același: a explica, a spune adevărul, a fi corect, a contura perspective, a arăta că există un proiect democratic global, național și local care ar face posibilă satisfacerea atât cerințelor cumpătării, cât și celor ale abundența: cea a economiei vieții, a cărei creștere nu implică o risipă tot mai mare de resurse naturale.
Ar fi incitant să îl înțelegem, să îl explic, să îl implementăm și să unim oamenii în jurul acestui singur proiect care poate salva umanitatea.
Jacques Attali a fost consilier al lui Francois Mitterrand, fondator al ONG-ului Action Internationale Contre la Faim, fondator și președinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (1991-1993).
@eugen raduca
Cred ca ai auzit de fenomenul „brain drain”. SUA si occidentul au momit cele mai luminate minti din toata lumea si le-au pus la treaba. Asa se explica dezvoltarea uluitoare a SUA dupa WWII, fara sa investeasca mare lucru in invatamant, beneficiau gratis de mintile cele mai luminate, le plateau bine dar castigau mai mult decat inmiit de pe urma lor. Odata cu ridicarea economica si tehnologica a restului lumii, tot mai putini experti mai sunt tentati de un job in SUA, tara aflata in colaps economic si dezagregare sociala datorita neomarxistilor si elitei evreiesti cruda si lacoma care conduce SUA. SUA a devenit precum o musca golita de continut de un paianjen care a prins-o in mrejele sale.