Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului din România – SCENART este un proiect co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!” şi are în vedere dezvoltarea pieţei muncii şi a resurselor umane în artele spectacolului din România în domeniile artistic, tehnic şi administrativ. Proiectul este realizat în parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala din Milano şi se desfăşoară pe o perioadă de trei ani, începând de la 1 octombrie 2009 până în data de 30 septembrie 2012. Valoarea proiectului este de 3.643.318,94 EUR, reprezentând una dintre cele mai mari finanţări obţinute de o instituţie de spectacole din România din partea unui organism european.
SCENART este şi primul proiect strategic din România dedicat pregătirii şi îmbunătăţirii competenţelor profesioniştilor care lucrează în domeniul artelor spectacolului şi vine să suplinească o lipsă importantă din mediul academic şi de pe piaţa muncii din România, urmărind dezvoltarea profesiilor specifice artelor spectacolului, care sunt puţin sau deloc reprezentate în programele de studiu existente.
Problema pe care proiectul îşi propune să o rezolve este crearea unui centru de formare unde profesioniştii din domeniul artelor spectacolului pot să urmeze cursuri de pregătire şi, mai important, pot să obţină o certificare aferentă profesiei lor, pe care apoi să o folosească pentru a se înscrie într-un nivel mai ridicat de salarizare şi calificare. Astfel, la finalul cursurilor participanţii primesc, în urma susţinerii examenului de absolvire, diplome de perfecţionare recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, emise de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” în calitate de furnizor de formare autorizat.
În urma celor trei ani pe durata cărora se va desfăşura proiectul, scopul final este ca acest centru de pregătire iniţiat în cadrul Teatrului Naţional de Operetă să devină o academie independentă de pregătire pentru meseriile artelor spectacolului, reprezentând, din acest punct de vedere, o activitate-pilot, prima de acest fel din România.
Etape de desfăşurare ale proiectului
Proiectul a fost demarat în luna octombrie 2009 şi va dura trei ani, până la sfârşitul lunii septembrie 2012, desfăşurându-se în patru etape.
A1 – Analiza diferitelor profiluri profesionale din domeniul artelor spectacolului din România
Prima etapă a fost dedicată analizei instituţionale şi a pieţei muncii din domeniul artelor spectacolului şi are la bază o cercetare desfăşurată pe un eşantion format din Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“, Teatrul Metropolis din Bucureşti, Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, Opera din Braşov şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa, dar şi alte instituţii de spectacole din Bucureşti. Obiectivul acestei etape, desfăşurată în perioada octombrie 2009 – martie 2010, a fost evaluarea profilurilor competenţelor şi abilităţilor existente şi a practicilor de lucru de pe piaţa muncii la nivel naţional în domeniul artelor spectacolului, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) şi a avut ca rezultat Raportul SCENART. Acesta marchează câteva aspecte importante întâlnite în instituţiile de spectacole din România, urmărind să identifice, în acelaşi timp, posibilităţile de îmbunătăţire a competenţelor şi a performanţelor.
A2 – Îmbunătăţirea competenţelor personalului angajat al instituţiei beneficiare prin intermediul desfăşurării de module de formare specifice
Pe baza studiului din prima etapă au fost stabilite modulele de formare incluse în cea de-a doua etape a proiectului, care a vizat îmbunătăţirea competenţelor personalului angajat al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”, fiind organizată în două sesiuni, astfel: maestru lumini, electrician iluminare scenă, mânuitor montator decor, maestru sunet, machior spectacole, regizor scenă, croitor confecţioner costume teatru, asistent regizor artistic, recuziter, producător delegat pentru teatru, costumier (iunie-septembrie 2010), secretariat literar-artistic, designer video, organizator spectacole, manager de proiect şi sănătate şi securitate în muncă (decembrie 2010 – ianuarie 2011). Această etapă a fost realizată cu sprijinul şi experienţa unor importanţi profesionişti de la Scala din Milano, care au susţinut cursurile de pregătire pentru angajaţii teatrului. În continuarea acestei etape de formare, o serie de şefi de departamente din cadrul instituţiei au urmat un stagiu de pregătire la Accademia Teatro alla Scala, devenind formatori pentru următoarea etapă a proiectului.
A3 – Îmbunătăţirea competenţelor profesioniştilor din instituţiile asociate prin intermediul desfăşurării de module de formare externă specifice
În prezent, proiectul se află în cea de-a treia etapă, care se desfăşoară din februarie 2011 până în ianuarie 2012 şi constă în reluarea cursurilor desfăşurate în cadrul etapei de formare internă A2, beneficiari fiind de această dată profesionişti din cele patru teatre asociate iniţiativei: Teatrul Metropolis (Bucureşti), Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Opera din Braşov şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa. Astfel, prima fază a cursurilor din etapa A3 (iulie 2011) a avut loc în Bucureşti şi a reprezentat formarea a peste 100 de angajaţi şi colaboratori din cadrul instituţiilor asociate, fiind premergătoare pentru cursurile care au loc în septembrie în teatrele asociate din Târgu Mureş (1 – 8 septembrie), Bucureşti (11 – 18 septembrie) şi Braşov (21 – 28 septembrie). În timp ce cursurile din iulie au vizat în special partea teoretică, în luna septembrie cunoştinţele acumulate sunt aplicate în cadrul teatrelor în care cursanţii îşi desfăşoară activitatea în mod curent.
A4 – Promovarea flexicurităţii pentru meserii cu ciclu de activitate redus din domeniul artelor spectacolului
Într-o ultimă etapă a proiectului, începând din februarie şi până în septembrie 2012, se va desfăşura o nouă activitate de analiză, de această dată în vederea promovării flexicurităţii pentru meserii cu ciclu de activitate redus şi a susţinerii reconversiei profesionale în domeniul artelor spectacolului, în special pentru asigurarea îmbătrânirii active.
Cursuri de formare
MODALITATEA DE DESFĂŞURARE A CURSURILOR
Cursurile se încadrează în profilul de formare continuă, urmărind specializarea şi perfecţionarea personalului care desfăşoară deja această meserie, au o durată medie de 90-100 de ore şi prevăd:
– o parte introductivă, de tip teoretic, care reprezintă 10-15% din totalul cursului;
– o activitate de training la faţa locului, coordonată de formatori ai Accademiei Teatro alla Scala, care permite observarea rezultatului pregătirii teoretice în raport cu activitatea curentă realizată, cu impact direct asupra producţiilor în desfăşurare.
Importanţa aplicării unei metodologii „la locul de muncă” permite, de fapt, asigurarea legăturii necesare între etapa de formare şi cea tehnico-profesională, care prevede aplicarea directă a tehnicilor studiate. Astfel, întreaga activitate de formare va avea un parcurs formativ pe module, structurat pe asistenţă pentru unele montări concrete.
Activităţile incluse în această etapă de formare au în vedere nu numai metodologia lecţiei tradiţionale ţinute în faţa cursanţilor, ci mai ales experienţa directă pe teren: după un scurt ciclu introductiv, cursanţii vor fi introduşi în contextul teatral pentru a putea învăţa direct din experienţa de pe scenă conceptele care privesc o anumită meserie. Necesitatea ivită este deci de a da cursanţilor posibilitatea să beneficieze de exemple practice şi evidente pentru fiecare element de programare dezbătut, dat fiind că activitatea pentru care aceştia sunt pregătiţi este predominant tehnico-practică. Introducerea în realitatea teatrală necesită alternarea cursurilor practice cu momente petrecute în sala de curs, în care profesorii vor întâlni cursanţii pentru a puncta aspectele teoretico-practice şi pentru a integra experienţa de pe scenă.
DESFĂŞURAREA CURSURILOR DE FORMARE PROFESIONALĂ ÎN CADRUL OPEREI BRASOV
(Etapa A3 – Îmbunătăţirea competenţelor profesioniştilor din instituţiile asociate prin intermediul desfăşurării de module de formare externă specifice)
În perioada 21 – 28 septembrie 2011, în cadrul instituţiei asociate Opera Braşov se desfăşoară următoarele cursuri:
- MAESTRU LUMINI
Maestrul de lumini este responsabilul tehnic pentru întreg designul de lumini într-un spectacol. Pornind de la proiectul creativ al light designer-ului, maestrul de lumini se ocupă de transcrierea sa într-un plan de lumini în suport digital şi de punerea lui în aplicare.
- MAESTRU SUNET
Maestrul de sunet este cel care asigură gestiunea sunetului, în toate aspectele sale tehnice şi artistice. Activităţile pe care le presupune această meserie pot fi efectuate de profesionişti diferiţi: tehnicianul de sunet pentru emisie în direct, microfonistul care lucrează pe teren şi care se ocupă de microfoane, radiomicrofoane şi suporturi şi microfonistul asistent (numit şi cableman), care se ocupă în principal de cabluri şi ajută la gestionarea radiomicrofoanelor.
- MÂNUITOR MONTATOR DECOR
Montatorul, mânuitorul de decor este tehnicianul responsabil de operaţiunile de asamblare, montare, demontare şi manipulare a elementelor de scenă în timpul spectacolului sau la începutul şi la sfârşitul replicilor. Acesta are capacitatea de a interveni tehnic în pregătirea şi în aranjarea scenelor, de a rezolva probleme tehnice, precum şi de a folosi materiale, echipamente, dotări şi instalaţii tehnice pentru elaborarea decorului.
- RECUZITER
Recuziterul este un tehnician de laborator şi de scenă capabil să creeze condiţiile ideale pentru funcţionarea tehnică a spectacolului prin realizarea, repararea, montarea, pregătirea, manipularea, depozitarea „recuzitei” şi arhivarea documentelor necesare pentru o eventuală refolosire.
- MACHIOR SPECTACOLE
Machiorul este responsabil de realizarea şi aranjarea machiajului artiştilor înainte de intrarea în scenă şi în timpul spectacolului. Într-o producţie, machiorul se ocupă de evidenţierea caracterului personajului prin intermediul machiajului. Machiorul poate să respecte cu stricteţe indicaţiile date de regizor sau de costumier sau poate să stabilească machiajul care trebuie realizat în funcţie de perioada istorică în care se desfăşoară spectacolul.
- CROITOR CONFECŢIONER COSTUME TEATRU
În colaborare cu costumierul, croitorul este acela care realizează costumele unui spectacol. Pornind de la interpretarea proiectului, croitorul urmăreşte toate etapele construcţiei unui costum, de la alegerea materialelor la confecţionare şi probă. Pe lângă realizarea costumelor, el se ocupă de întreţinerea şi pregătirea lor în timpul reprezentaţiilor, dar şi de arhivarea şi conservarea acestora.
- COSTUMIER
Costumierul sau „croitorul de scenă”, cum mai este numită, este persoana care lucrează la scenă în timpul spectacolelor, ajutând la schimbarea costumelor pe durata reprezentaţiilor, şi care are în răspundere întreţinerea costumelor. Rolul ei începe din momentul în care şeful departamentului de croitorie oferă indicaţii clare privind detaliile specifice fiecărui costum în parte.
- DESIGNER VIDEO
Designerul video este figura tehnico-artistică responsabilă de crearea unui produs audiovizual, pornind de la formularea ideii şi până la distribuţia montajului final, ocupându-se, cu ajutorul unui număr restrâns de colaboratori, de diferitele etape de realizare. Designerul video îşi desfăşoară activitatea la solicitarea unui producător, a unui regizor de spectacol sau a unui scenograf şi poate face parte dintr-o echipă/grup de lucru sau poate să îşi desfăşoare activitatea în mod autonom, folosindu-se de serviciile unor experţi în tehnicile de montaj şi post-producţie.
Instituţii implicate în proiect
TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ „ION DACIAN”, BUCUREŞTI
– instituţie beneficiară –
Director General: Răzvan Ioan Dincă
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a fost fondat pe 7 noiembrie 1950 şi este singura instituţie de profil din România, având un personal artistic, tehnic şi administrativ care numără 210 persoane.
În ultimii ani mai ales, odată cu noua echipă managerială, stilul Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a evoluat de la montarea exclusiv a operetelor clasice, la introducerea în repertoriu a unor spectacole de musical, multimedia sau dans contemporan şi la iniţierea unei serii de proiecte menite să promoveze şi să dezvolte sectorul artelor spectacolului muzical din România.
Prin proiectul iniţiat alături de Accademia Teatro alla Scala din Milano, Teatrul Naţional de Operetă se înscrie în această direcţie şi contribuie în mod semnificativ la împlinirea unuia din principalele obiective strategice, şi anume contribuţia la dezvoltarea sectorului artelor spectacolului din România, la formarea şi informarea asupra meseriilor specifice acestuia.
Prin întreaga activitate pe care o desfăşoară, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” are în vedere importanţa gradului de profesionalism în meseriile specifice artelor spectacolului şi investeşte în perfecţionarea şi motivarea personalului său, pentru a putea răspunde tuturor cerinţelor şi exigenţelor pieţei de profil din lume.
ACCADEMIA TEATRO ALLA SCALA
– partener transnaţional –
Preşedinte: Luisa Vinci
Accademia Teatro alla Scala a fost înfiinţată în 2001 ca o fundaţie privată, pentru a oferi autonomie Departamentului Şcoală, Instruire şi Dezvoltare din cadrul Teatro alla Scala. Accademia este astăzi o universitate pentru artele spectacolului cu drepturi depline, care pregăteşte anual peste 400 de noi talente.
Accademia este împărţită în patru departamente: Departamentul de balet, Departamentul de muzică, Departamentul de scenă şi Departamentul de management. În afară de acestea, Academia dispune de un Centru de Consultanţă pentru cariere în artele spectacolului şi de un departament special dedicat dezvoltării transnaţionale de programe comunitare şi cercetare şi formare în domeniul artelor spectacolului.
În cadrul departamentului de cercetare şi formare în domeniul artelor spectacolului se organizează cursuri de formare la nivel înalt, care sunt, în cea mai mare parte, gratuite şi acoperă toate meseriile artelor spectacolului, de la solişti de operă la instrumentişti din orchestră, de la balerini la scenografi, de la design de costume la machiaj, perucherie, de la fotografie de spectacol la manageri şi ingineri de sunet.
OPERA BRAŞOV
– teatru asociat –
Director coordonator: Cecilia Doiciu
Opera Braşov a fost înfiinţată în anul 1953 sub numele de Teatrul Muzical Braşov. De-a lungul timpului au evoluat pe scena Operei Braşov mari personalităţi, solişti, dirijori, regizori, scenografi şi coregrafi. Creşterea valorică a colectivului şi a spectacolelor, precum şi recunoaşterea ca instituţie de prim rang a României, sunt legate de venirea la conducere a marii personalităţi artistice, regizorul Cristian Mihăilescu, începând cu anul 2000. Sub conducerea sa, instituţia a primit titlul de Operă în iunie 2001. Cu o bogată activitate naţională şi internaţională, Opera Braşov aduce în peisajul muzical producţii proprii de operă şi operetă şi evenimente, printre care se remarcă Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet.
Pe scena Operei Braşov au fost montate peste 100 de titluri de operă, operetă, musical şi balet, ceea ce relevă diversitatea şi bogăţia repertoriului abordat. De asemenea, Opera Braşov a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de unde a cules lauri şi aprecieri ale criticilor de specialitate, având numeroase turnee şi participări la festivaluri din Austria, Germania, Franţa, Elveţia, Olanda, Luxemburg, Spania, Italia. În 2003, a fost organizată la Braşov prima ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, ce a reunit nume de mari artişti din România şi Europa. Manifestarea are de atunci un caracter anual reunind artişti de pe trei continente. Încă de la primele ediţii, Festivalul s-a bucurat de participarea unor personalităţi ca Alberto Rinaldi, dar şi alţi importanţi solişti din Coreea de Sud, Franţa, Austria, Italia, Rusia, China, Germania sau Republica Moldova. Seria Concertelor de Crăciun, care a debutat în 2006 cu 2000 de spectatori, este în continuare un real succes, prezentând solişti de prim rang precum Tania Filip. În anul 2007, Opera Braşov organizează un Masterclass Internaţional de Operă, ediţia a II-a, cu „Povestirile lui Hoffmann” (de J. Offenbach), având ca profesori pe dr. Cristian Mihăilescu, regizor şi director general al Operei Braşov, şi Alain Nonat, director artistic al Teatrului Lyrichoregra 20 (Canada), şi cursanţi din Anglia, Spania, Franţa, Canada, Israel şi Sfânta Lucia (Insulele Caraibe).
Printre spectacolele de succes prezentate publicului autohton sau internaţional se numără: „Văduva veselă”, în regia lui Cristian Mihăilescu, „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach şi „Pescuitorii de perle” de G. Bizet, „Nunta lui Figaro” şi „Don Giovanni” (unde montarea regizorală clasică s-a îmbinat cu tehnologia modernă, pentru prima dată într-un spectacol de operă din România fiind proiectate imagini multimedia preluate de la Institutul NASA), „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti şi „Norma” de V. Bellini (ambele în regia maestrului Cristian Mihăilescu), „La Casa de Bernarda Alba” de M. Ortega, coproducţie Spania-România, dirijor Miquel Ortega, regizor Roman Calleja, cu participarea artiştilor Operei Braşov, „Dama cu Camelii”, un spectacol de balet în viziunea coregrafică şi regizorală a Cristinei Uţă, prim-balerina Baletului din Salzburg, „La Bohème” de G. Puccini, „Cavaleria Rusticană” de R. Leoncavallo, „Paiaţe” de P. Mascagni, „Liliacul” de J. Strauss etc.
TEATRUL NAŢIONAL DE OPERĂ ŞI BALET „OLEG DANOVSKI”, CONSTANŢA
– teatru asociat –
Director General: Daniela Vlădescu
Teatrul s-a înfiinţat în anul 2004, prin comasarea instituţiilor de spectacol muzical existente la acea dată: Opera, Baletul „Fantasio” şi Filarmonica „Marea Neagră”, instituţii cu tradiţie în oraşul de la malul mării.
Opera a luat fiinţă în toamna anului 1957 şi s-a numit la început Teatrul Muzical, apoi Teatrul Liric. De la prima ridicare de cortină cu spectacolul „Liliacul” de J. Strauss în data de 28 martie 1958, drumul parcurs până în 2009 a însumat peste 50 de stagiuni, cu un total de peste 100 de titluri de operă şi operetă.
După 1978, când a înfiinţat Ansamblul de Balet Clasic şi Contemporan „Fantasio”, nucleul Companiei de balet de astăzi, se poate afirma că Oleg Danovski şi trupa sa de la Constanţa au devenit un fenomen cultural naţional, cu peste 100 de spectacole anual în ţară şi 45 în străinătate, aproape 100 de titluri rulate în cei 31 de ani de existenţă, dintre care 24 de spectacole de balet integrale în premieră naţională şi 8 în premieră mondială. Repertoriul vast, multiplu şi echilibrat, cu accentul pus pe capodopere originale, cuprinde baletul clasic, neoclasic şi contemporan.
Înfiinţată în 1979 din iniţiativa dirijorului şi pedagogului Paul Staicu, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Marea Neagră” a evoluat continuu, cucerind un prestigios renume naţional şi internaţional, fiind considerată una dintre cele mai bune orchestre simfonice din estul Europei.
Activitatea concertistică concretizată în peste 60 de manifestări simfonice, vocal-simfonice şi camerale pe parcursul unei stagiuni, cuprinde un repertoriu format din capodopere ale istoriei muzicii universale şi naţionale, de la baroc la contemporaneitate.
Astfel, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” beneficiază în toate compartimentele sale de un potenţial artistic de mare valoare. Teatrul şi-a câştigat notorietatea încă de la înfiinţarea sa în 2004, prin profesionalismul şi atractivitatea programelor muzicale.
Fiind un teatru de repertoriu, acesta programează săptămânal câte un spectacol de operă/ operetă, un spectacol de balet, un concert simfonic/ vocal-simfonic şi un concert cameral/ recital.
Repertoriul său cuprinde titluri reprezentative ale unor mari compozitori, printre care G. Verdi, W. A. Mozart, G. Bizet, P. Mascagni, R. Leoncavallo, G. Donozetti, J. Strauss, Fr. Lehár. Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa este singura instituţie de profil din ţară al cărei Festivalul Internaţional de Operă şi Balet a ajuns la cea de-a XXXV-a ediţie.