Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc în Grecia că, urmare a incendiilor de vegetație, produse în insula Thasos, autoritățile au instituit stare de urgență.
Au fost evacuate câteva localități (Aliki, Prinos Kazaviti, Rachoni, Agios Panteleimonas) și mânăstiri (Arhanghelul Mihail și Sfântul Pantelimon), toate aflate în zona sudică a insulei. De asemenea, se are în vedere evacuarea localității Theologos, vechea capitală a insulei, precizează ministerul într-o atenționare de călătorie.
Focul a izbucnit sâmbătă în zona a patru localități diferite (Rachoni, Limenaria, Prinos, Aliki), ca urmare a unor trăsnete, și apoi s-a extins în zonele sudice ale insulei, din cauza vântului care suflă intens, în direcția nord-sud.
Autoritățile locale au anunțat că traficul rutier pe ruta de centură a insulei Thasos se desfășoară în condiții normale. De asemenea, nu sunt dificultăți în ceea ce privește transportul cu ferry-boat-ul între Limenas-Thasos (nordul insulei) și portul Keramoti, aflat pe partea continentală a Greciei.
Nu există pericol imediat, însă situația se poate schimba de la un moment la altul, focul nefiind încă sub control, din cauza vântului puternic, mai menționează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă totodată consultarea paginior de Internet www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.