Aproape tot profitul realizat, anul trecut, de Hidroelectrica va fi distribuit către dividende, aceasta fiind propunerea cu care conducerea companiei se duce în AGA. Din cei 1,45 miliarde lei – profit net, dividendele ar urma să fie1,28 miliarde de lei, adică un nivel de retribuire de peste 80%. Din dividendul care urmează să fie repartizat acționarilor, de 1,28 miliarde de lei, statul va încasa, prin Ministerul Energiei, aproape 1,03 miliarde de lei, iar celălalt acționar, Fondul Proprietatea, 256 de milioane de lei. Dividendele ar urma să fie plătite în luna iulie.
Hidroelectrica a raportat, pentru anul trecut, un profit net de 1,45 miliarde de lei, din care, după repartizarea rezervelor legale, la care se adauga provizionul inregistrat pentru participarea salariatilor la profit, rămân 1,3 miliarde de lei.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. În 2020, Hidroelectrica a fost cea mai profitabilă companie din România, de stat ori privată.
Taricel Grecotel este multumit! Cadoul facut Fondului Proprietatea da rezultate anual! Se scurg sume frumoase catre Fondul Proprietatea( actinari straini, 99%) si nu numai de la Hidro! mai sunt si alte companii cu profit!
Foame de bani la Guvernul Catzu. Ăștia ajung pe o măsea, la câte miliarde toaca ăștia. Mai exact vreo 2-3 zile. Îmi place la nebunie faza, că se aruncă zilnic în presă știri că ei se îndatorează pentru că sunt salariile mari și pensiile nesustenabile. Azi am ajuns la datorie publice 48%. Păi pe vremea PSD-ului datoria publica creștea insignifiant de la un an la altul și aăa nu se plangeau nici de transport gratuit la studenti, nici de tichete de vacanta , nici de dublarea alocațiilor etc. Problema e ca GALBEJIȚII și USR-iștii fură cu 3-4 mâini deodată și de asta e de vină numai Peseedeee :D
Hidroelectrica are trebui „privatizată” la bucată, pe Bursă, sau dintr-un foc ca Petrom. Astfel, se va rezolva definitiv această „problemă” gravă iar miliardul respectiv nu va mai întra în buzunarul statului român, ci în buzunarele altora, multinaționale putred de bogate sau chiar state străine. Ce, nu vrem și noi capitalism ca în America (de sud)? De ce să ia românii bani de la Hidroelectica, când îi pot lua alții mai șmecheri?
Nu uitati 20% din profitul Hidroelectrica (cca 250 milioane ) se duce la Fondul Proprietatea (uriasa hotie a Romaniei – citat Victor Ponta 2013) prin care banii ajung in SUA si in alte buzunare
Si bani pentru investitii?… Poate, fara ‘guwernerul’ meu…