Mesajul deputatul PSD Liviu Pleşoianu

Statul paralel, „de la Băsescu la Macovei”

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că în urma raportului Comisiei de anchetă privind arhiva SIPA „adevărul a ieşit la suprafaţă”.

Acesta a menţionat că „statul paralel a început cu Traian Băsescu şi cu Monica Macovei”.

„Am ascultat cu mare interes ce au avut de spus cei de la PNL şi USR. Au făcut exact ce au făcut şi la Comisia ‘sufrageria lui Oprea’, adică au făcut tot ce a ţinut de ei astfel încât doamna Kovesi la Comisia precedentă, doamna Macovei la această Comisie să nu cumva să răspundă pentru faptele lor, să iasă la suprafaţă adevărul.

Adevărul a ieşit la suprafaţă, pentru că membrii Comisiei Chiuariu care au investigat maniera de lucru a Comisiilor înfiinţate de doamna Monica Macovei au confirmat faptul că s-au fotocopiat documente din arhivă, s-au rescris hard-disk-uri astfel încât să nu mai existe informaţii, că doamna Monica Macovei a înfiinţat o Comisie care a avut de inventariat documente de la nivelul clădirii Ministerului Justiţiei, că nu se ştie ce s-a mai întâmplat cu documentele respective.

Ele au fost ridicate şi înmânate doamnei ministru Monica Macovei şi, mai departe, spun membrii Comisiei Chiuariu, nu se ştie ce s-a întâmplat cu ele”, a afirmat Pleşoianu, membru al Comisiei de anchetă privind arhiva SIPA, la dezbaterea raportului acestui for.

Pleşoianu a menţionat că aceste documente care vizau activitatea unor magistraţi au ajuns la Monica Macovei şi nu se ştie ce s-a mai întâmplat cu ele, potrivit Antena3.

„Din punctul meu de vedere, ceea ce numim stat paralel – noua securitate – a început atunci, a început cu Traian Băsescu, cu Monica Macovei şi, din nefericire, toată opera lor a fost preluată de către un om care îşi spune singur politruc şi care înţelege să jignească sute de mii de români spunând că mitingul lor a fost unul mediocru.

Voi încheia prin a spune că mitingul a fost nu împotriva Justiţiei, ci a fost împotriva noii securităţi, împotriva abuzurilor”, a conchis Pleşoianu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

2 Comentarii

  1. @ Ăsta de este deputat, și a fost și este și prin comisii parlamentare, zice că din „împreunarea politică” dintre Traian Băsescu și Monica Macovei ar fi apărut „statul paralel”, Tăriceanu acuzându-l pe Iohannis că ar fi reprezentat al unei astfel de „chestiuni”, formată după unii din SRI și DNA, deci Tăriceanu zicând că nu ar fi implicat în „actul creator” de „stat paralel”, al lui Traian Băsescu și Monica Macovei ,ce îl propune pe Iohannis ?

  2. De ce „noua securitate”.Pur si simplu SECURITATE, ca merge perfect.Ce, cînd s-a lasat de arestat si schingiuit romani i s-a schimbat numele in „noua securitate”? Cîti romani n-au fost internati la nebuni, iradiati, batuti sau omoriti dupa 1962? Nu mai spun in 1989.Citi n-au fost batuti si omorîti dupa 89, la mineriade de ex.La mitinguri.DE CE „NOUA SECURITATE” ???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.