Statul român și Rompetrol pregătesc o centrală pe gaze și stocare de energie

Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 56,58% din compania

Statul român și Rompetrol pregătesc o centrală pe gaze și stocare de energie

Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 56,58% din compania

Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 56,58% din compania Midia Green Energy (fosta Uzina Termoelectrică Midia), iar KMG International, compania-mamă a Rompetrol, deține 43,42%. Date analizate de Profit.ro relevă că cele două părți intenționează să demareze investiții majore în sectorul energetic, inclusiv în construcția unei centrale pe gaze naturale și în instalații pentru stocarea energiei.
Pentru 2025 este planificată realizarea unui studiu de fezabilitate pentru o centrală de 20 MW bazată pe motoare termice care folosesc gaze naturale. Dacă rezultatele studiului vor fi pozitive, proiectarea și execuția centralei vor avea loc în perioada 2026-2027.
Tot în 2025, Midia Green Energy propune montarea sistemelor de stocare a energiei produse de parcurile fotovoltaice Midia și Gornet, cu capacități de stocare de 2,15 MWh și respectiv 3,225 MWh. În plus, este planificată majorarea capacității centralei fotovoltaice Midia cu aproximativ 0,25-0,30 MW, prin instalarea de panouri solare pe sediul administrativ și parcările companiei, inclusiv la Dumbrăveni (0,374 MW).
Midia Green Energy a încheiat anul 2024 cu un profit net de aproape 3,87 milioane lei, din încasări totale de circa 6 milioane lei. Anterior, compania asigura producția de energie termică pentru încălzirea centralizată din Năvodari, activitate transferată către Rompetrol Energy în 2021. Aceasta din urmă, controlată de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), este parte a unui proiect brownfield pentru o centrală în cogenerare de 80 MW.
Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Materia prima vine de peste balta, la Navodari. Tu vrei s-o construim in Bihor si apoi s-o vindem pe nimic la unguri, ca minele de sare ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.