Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede posibilitatea decontării, de la 1 ianuarie 2024, prin decizie a Consiliului local, a cheltuielilor de transport funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarilor şi din instituţiile şi serviciile publice de interes local din comune.
Actul normativ modifică şi completează Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în sensul acordării posibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale din mediul rural de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului.
„Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale ‘Administraţie’ din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabileşte prin hotărâre a consiliului local”, prevede actul normativ.
Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport se va realiza de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport se va stabili prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Legea urmează să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.
Dar la personalul medical care face naveta la spitale de stat mai din provincie nu li se va deconta transportul?
Primul navetist al tarii – bug
etarul căruia ii plătim naveta săptămânală de la Sibiu la locul de munca -la București nu va semna – aveți pretenția sa fiți egal cu primul navetist al tarii@@
Legea nu are nicio valoare în lipsa normelor de aplicare iar acestea vor apărea cândva în viitor, cel mai probabil în preajma alegerilor.
…ia sa vedem ce platesc eu din banii mei bugetarilor:primo, leafa…asigurarile…pensiile…primele…tichetele de masa…tichetele cadou…tichetele de vacanta…diurnele…telefoanele…pitipoancele…sporurile de toate felurile…taxele si impozitele…scolile si facultatile, gradinitele si cresele copiilor…chiriile si utilitatile…ce ramasese?…transportul!…pai si pe asta tot eu li-l plateam, ca ei nu produc!…ce fac acum, il platesc de doua ori?…da’mie cand imi plateste statul vacantele,tichetele de masa, telefonul, utilitatile, samd, samd, samd?…
Nevasta-mea a lucrat 40 de ani ca asistenta medicala si, in tot acest timp, a facut naveta fara sa i se deconteze transportul…
De ce, functionarilor publici, li se deconteaza transportul?
Sunt saraci cu salariile de 6 000 – 7 000 de lei NET plus spaga pe care, unii din ei, o percep de la cei cu care intra in contact?
pecerimu’n floare pe banii p000limii adormite…
Tara bugetarilor, specialilor, numai tara romanilor care mai muncesc, nu. Sa tot fii mandru ca esti roman si muncesti de-ti sar ochii ca sa tii in spate cel putin o treime din populatie speciala.