„Stegarul dac” s-a urcat într-un copac și în arest

O persoană, în vârstă de 58 de ani, aflată în arest preventiv la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, în timpul prezentării la punctul comercial aflat în incinta locului de deţinere, a escaladat gardul de sârmă împrejmuitor şi s-a urcat într-un pom din proximitate.

Bărbatul îşi exercita dreptul la efectuarea de cumpărături însoţit de un singur poliţist.

”Vineri, în jurul orelor 17:05, persoana privată de libertate D.A.C.C., în vârstă de 58 de ani, arestată preventiv, în timpul prezentării la punctul comercial aflat în incinta locului de deţinere, a escaladat gardul de sârmă împrejmuitor al zonei respective şi s-a urcat într-un pom din proximitate. Persoana privată de libertate îşi exercita dreptul la efectuarea de cumpărături însoţită de un singur poliţist de penitenciare, întrucât, printr-o încheiere a judecătorului de
supraveghere a privării de libertate desemnat la Penitenciarul Bucureşti- Rahova, a fost declasificată din categoria propusă de penitenciar – grad sporit de risc”, a informat Penitenciarul.

În prezent, incidentul este în desfăşurare, fiind gestionat în conformitate cu procedurile instituţionale aplicabile.

La faţa locului se află echipe specializate de intervenţie, negociatori, personal medical şi psihologi.

”Precizăm că persoana privată de libertate a recurs la acest gest din motive care nu ţin de activitatea sau conduita administraţiei penitenciarului”, a arătat sursa citată.

Surse judiciare au precizat că este vorba despre Cezar Avrămuţă, cunoscut ca ”Stegarul dac”.

Pe 23 mai, protestatarul Cezar Avrămuţă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia acestuia faţă de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu.

UPDATE Reprezentanții Penitenciarului au anunțat că, în data de 02 august 2025, ora 11:00, persoana privată de libertate a coborât în siguranță, datorită intervenției coordonate a echipelor specializate ale penitenciarului, sprijinite de negociatori, personal medical și psihologi.

Stegarul dac a fost prezentat la cabinetul medical al unității, pentru un control de specialitate, în urma căruia s-a constatat că se află în afara oricărui pericol.

Recomanda [votes_up id=865849]

36 de Comentarii

  1. pare o tulburare, dar e de fapt o forma de manifestare, acolo in pom/copac s-a simtit liber pt era in afara perimetrului care-l inchidea…era in ”cer” cu pasarile, era liber…
    Acest Om este o metafora si ne trasmite metafora lui…el este liber si cand e…inchis…altii liberi in habitatul lor nu reusesc sa fie liberi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.