STENOGRAME: „Răzvan și Dani”, „Acces Direct”, implicate în „victimizarea” lui Sorin Alexandrescu

SURSA:REALITATEA.NET Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, a dispus ca emisiunile Trustului Intact, inclusiv cele de divertisment, precum „Răzvan și Dani”, „Acces Direct”, „Capatos”, să participe la o campanie „victimizare” a lui Sorin Alexandrescu, după ce acesta a fost reținut de procurorii DNA. DNA arată că, în noaptea de 30 spre 31 mai 2013, se […]

De cotidianul.ro - Autor

SURSA:REALITATEA.NET Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, a dispus ca emisiunile Trustului Intact, inclusiv cele de divertisment, precum „Răzvan și Dani”, „Acces Direct”, „Capatos”, să participe la o campanie „victimizare” a lui Sorin Alexandrescu, după ce acesta a fost reținut de procurorii DNA. DNA arată că, în noaptea de 30 spre 31 mai 2013, se […]

Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, a dispus ca emisiunile Trustului Intact, inclusiv cele de divertisment, precum „Răzvan și Dani”, „Acces Direct”, „Capatos”, să participe la o campanie „victimizare” a lui Sorin Alexandrescu, după ce acesta a fost reținut de procurorii DNA.

DNA arată că, în noaptea de 30 spre 31 mai 2013, se fac eforturi pentru mobilizarea tuturor realizatorilor de emisiuni, care la rândul lor trebuia să ia atitudine cu privire la reținerea lui Alexandrescu și să comunice public cel puțin până la orele prânzului, moment la care se presupunea că s-ar judeca propunerea de arestare preventivă a acestuia, „în limitele pe care le dicta Camelia Voiculescu”.

Pe 31 mai 2013, Camelia Voiculescu o apelează la ora 00,04,01 pe „Cristina”, potrivit agerpres.ro:

„Camelia Voiculescu: Alo, Cristina!
Cristina: Da, bună seara!
Camelia Voiculescu: Știi ce vreau să te rog? Să vorbești cu Răzvan și Dani, mâine dimineață…
Cristina: Da…
Camelia Voiculescu: Și să facă și ei declarații pe tema asta, să… să vorbească despre caz, să spună: Domne, așa ceva să… nu trebuie să se întâmple în România…sau, ia să citească declarația aia a lui Mihai și declarația…
Camelia Voiculescu: Și să vorbească… știi… ideea e că noi, mâine, până în unu, așa, ce avem? Avem Răzvan și Dani…
Cristina: Răzvan și Dani… și mai avem…
Camelia Voiculescu: îl avem pe Badea din seara asta…
Cristina: Știri de dimineață…
Camelia Voiculescu: Da… dar vorbește te rog cu Răzvan și Dani.
Cristina: Da, vorbesc, vorbesc cu Răzvan.
Camelia Voiculescu: Ok, perfect! Da, bravo! Deci… poate să-i spună… Domne, ideea e următoarea, ieșim la înaintare, absolut cu totu’, cu totu’ cu totu, cu totu’…
Camelia Voiculescu: Deci, chiar trebuie să facem, neapărat, neapărat, da. Și, la fel, poate facem și niște testimoniale cu vedetele, dar trebuie să le gândești deștept. Vorbește te rog și cu Alex Popa..
Cristina: Ok!”

Tot pe 31 mai 2013, Camelia Voiculescu o apelează pe „Iza”, la ora 00,45,01.
„Camelia Voiculescu: Alo, IZA!
Iza: Da!
Camelia Voiculescu: Bună seara! Știi ce vroiam, să facem mâine, de exemplu, la Răzvan și Dani, la Acces în Direct, nu neapărat la Capatos, Capatos e mai… mă rog, da’ până la urmă și la Capatos, și mai mult de atât, să… am vorbit și cu Jura să încercăm și noi să facem un mesaj al vedetelor sau niște testimoniale, să ambalăm cumva totuși lucrurile, că Antena 3 a făcut astăzi dezbateri pe subiectul ăsta, toată ziua, deci, deja oricum subiectul este foarte cunoscut…
Iza: Da…

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.