Ministerul Afacerilor Externe al României a respins sâmbătă afirmaţiile exprimate de preşedintele Federaţiei Ruse în discursul susţinut cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale, „care induc în mod fals” ideea că România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucraina, potrivit unui comunicat.
„Ministerul Afacerilor Externe al României respinge aserţiunile exprimate de preşedintele Federaţiei Ruse în discursul susţinut cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale, care induc în mod fals ideea că România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucraina”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.
Totodată, MAE subliniază că „războiul de agresiune” declanşat de Rusia la 24 februarie reprezintă „o încălcare gravă şi brutală” a principiilor de drept internaţional, inclusiv a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei.
„În acest context, România reafirmă susţinerea sa fermă pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în frontierele sale recunoscute internaţional”, afirmă MAE.
Putin a susținut vineri că Occidentul „a băgat în capul a milioane de oameni prostii istorice, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea reală a celui de-al Doilea Război Mondial și rolul Uniunii Sovietice în victoria asupra Germaniei naziste”, potrivit AFP.
Putin a repetat o afirmație potrivit căreia Polonia nu ar fi „renunțat la visul de a prelua părți din Ucraina”.
„Cunoaștem ideea de a crea un mare stat «de la mare la mare» într-o anumită parte a lumii politice din Polonia. Au fost multe discuții pe tema aceasta înainte de al Doilea Război Mondial, era o idee fixă, de la Marea Baltică la Marea Neagră.
Acum, vedem că liderii Poloniei și Ucrainei se îmbrățișează. Dar ideea trăiește, ideea de a absorbi Ucraina nu a dispărut”, a susținut Vladimir Putin vineri, la o întâlnire cu istorici și reprezentanți ai cultelor religioase din Rusia, conform TASS.
El a mai spus că la Varșovia se vorbește despre recuperarea acelor teritorii din Ucraina care au fost luate de la Polonia în 1939:
„Acele teritorii (în vestul Ucrainei) au fost luate cu forța de la Ungaria, România și Polonia. Sunt situații complet diferite.
Noi am cedat voluntar teritorii istorice împreună cu populația (care le locuia – n.r.) pentru a fi împreună, oricum, nimeni nu a întrebat poporul, dar (în cazul Poloniei – n.r.) au fost luate cu forța, ca rezultat al războiului. Oamenii din Ucraina ar trebui să se gândească la asta”.
Liderul de la Kremlin a mai susținut că „Rusia poate fi singura garanție reală, adevărată a statalității și suveranității Ucrainei”.
@ics:
Nu ai priceput, minte putina. Ti-am urat turceste (ca altminteri sint cenzurat) ceea ce merita o secatura mincinoasa ca tine. Esti saltat la cunoastere pina la glezna broastei. Habar nu ai cum e cu valonii si flamanzii in Belgia, dar ce poti invata tu prin santurile din Gagauzia, pe care le colinzi pe brinci, dupe ce caz in extaz de vodca de obiele sau chiar prafuri? …