Stiglitz: Decizia justiției SUA de a băga Argentina în faliment – o caricatură și un nonsens economic

Sistemul financiar american, deja obișnuit să exploateze americanii săraci, și-a extins eforturile la nivel global. Țările care contractează împrumuturi să nu mai creadă în competența justiției SUA, scriu pentru Project Syndicate laureatul Nobelului pentru Economie Joseph Stiglitz și Martin Guzman.

Pe 30 iulie, creditorii Argentinei nu au primit plata semianuală pentru obligațiunile restructurate după ultima intrare în incapacitate de plată a țării, in 2001. Argentina a depus 539 de milioane de dolari la Bank of New York Mellon cu câteva zile înainte. Numai că banca nu a putut transfera suma creditorilor: judecătorul federal Thomas Griesa a decis că Argentina nu-i poate plăti pe creditorii care au acceptat restructurarea datoriilor țării până ce nu îi plătește integral – inclusiv dobânzile – pe cei care nu au acceptat restructurarea.

A fost pentru prima dată în istorie când o țară care dorea să-și plătească creditorii a fost împiedicată de un judecător să facă asta. Presa a vorbit despre intrarea Argentinei în incapacitate de plată, însă hashtag-ul unui mesaj Twitter este mai potrivit: nu default, ci Griesafault. Argentina a îndeplinit obligațiile față de cetățeni și față de creditorii care au acceptat restructurarea. Decizia lui Griesa încurajează însă comportamentul cămătăresc, amenință funcționarea pietelor financiare internaționale și sfidează principiile capitalismului modern: datornicii isolvenți au nevoie de un nou început.

Intrarea în incapacitate de plată este un eveniment cu cauze multiple. Pentru Argentina, drumul către falimentul din 2001 a început cu o bulă a datoriilor suverane în anii 1990, care s-a produs pe fondul reformelor impuse de ”Consensul de la Wasginton”, care susținea că țara va fi îmbogățită de creditori. Experimentul a eșuat din 1998 până în 2002. La final, 57,5% dintre argentinieni trăiau în sărăcie, iar șomajul ajunsese la 20,8%.

Argentina și-a restructurat datoriile în două runde de negocieri, în 2005 și în 2010. Peste 92% dintre creditori au acceptat înțelegerea și au primit obligațiuni noi. Totul a mers bine pentru Argentina și cei care au acceptat restructurarea. Economia a crescut, iar obligațiunile legate de PIB au oferit un câștig frumos.

Dar așa-numiții ”corbi”, fondurile speculative cu capital de risc, au zărit o ocazie să obțină profit și mai mare. Corbii nu erau nici investitori pe termen lung în Argentina, nici niște optimiști care credeau că politicile Consensului de la Washington vor avea succes. Erau simpli speculanți care au apărut după falimentul din 2001 și au cumpărat obligațiuni la pret infim de la investitorii panicați. Ei au dat Argentina în judecată pentru a obține 100% din valoarea acestor actiuni. NML Capital, o subsidiară a fondului cu capital de risc Elliot Management, condusă de Paul Singer, a cheltuit 48 de milioane pe acțiuni, in 2008. Grație verdictului lui Griesa, NML capital ar trebui să primeasca acum 832 de milioane de dolari cu 1.600% mai mult.

Aceste cifre sunt atât de mari pentru că acești corbi caută să obțina dobânzi din trecut, care includ și premium-ul pentru risc de țară – cea mai mare dobândă, atunci obligatiunile sunt emise pentru a compensa probabilitatea intrării în incapacitate de plată a statului. Griesa a considerat că este logic. Economic însă este un nonsens. Când o țară plătește aceste dobânzi pentru datoria sa, înseamnă că falimentul este o posibilitate. Dar dacă justiția decide că o țară trebuie să-și plătească întotdeauna datoriile, atunci nu mai ai ce risc de faliment să compensezi.

Plata datoriilor conform deciziei lui Griesa ar devasta economia Argentinei. NML Capital și alti corbi reprezinta circa 1% dintre creditori, dar ei ar primi 1,5 miliarde de dolari. Alți creditori (care dețin 6,6% din datorii) ar primi 15 miliarde de dolari. Și pentru că acordurile de restructurare a datoriilor stipulează ca toți creditorii care au acceptat restructurarea pot cere termeni identici de plată, Argentina ar avea de plătit încă 140 de miliarde de dolari.

Fiecare argentinian ar fi astfel dator cu peste 3.500 de dolari, adică mai mult de o treime din venitul mediu anual pe cap de locuitor. Daca s-ar aplica in SUA aceeași logică, ar însemna că fiecare cetățean american ar fi obligat să platească 20.000 de dolari, care s-ar duce în buzunarele miliardarilor.

Mai mult, existența unor contracte de credit default swap (CDS – folosite pentru a asigura datoria pentru riscul de neplata) creează posibilitatea unor noi câștiguri pentru ”corbi”. Un CDS asigură în caz de neplată, în timp ce plata în obligațiuni nu face acest lucru. CDS garantează profituri substanțiale, indiferent dacă obligațiunile sunt răscumpărate sau nu, iar astfel se reduce apetența deținătorilor de CDS de a se ajunge la o înțelegere.

Înainte de 30 iulie, corbii au lansat o campanie a fricii. Un al doilea faliment in 13 ani pentru Argentina ar fi un pas înapoi, a susținut ei, amenințând economia fragilă a țării. Dar acestea sunt valabile dacă piețele nu disting între default și Griesafault. Din fericire, ele au făcut deosebirea: dobânzile pentru împrumurile aergentiniene nu s-au modificat. De fapt, ele au scăzut fata de perioada precedentă.

În cele din urmă, Griesafault implică un preț – mai puțin pentru Argentina decât pentru economia globală și pentru țările care au nevoie de finanțare straină. Și America va suferi. Justiția sa a fost o caricatură: este impede că Griesa nu a priceput complexitatea dosarului. Sistemul financiar american, deja obișnuit să exploateze americanii săraci, și-a extins eforturile la nivel global. Țările care contractează împrumuturi nu trebuie să creadă și nu vor crede în competența justiției din SUA. Piața pe care se vor emite asemenea obligațiuni se va muta în altă parte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.