Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat la emisiunea Ora de foc de la Realitatea Tv că, în opinia sa, persoana care este preşedintele democrat-liberalilor, ca formaţiune în jurul căreia se constituie majoritatea, ar trebui să deţină, în continuare, şi funcţia de premier.
„România e o ţară care mai are încă multe de făcut în domeniul reformelor, cu implicaţii pentru diferite grupuri sociale sau mediul privat. Ideea de a avea prim-ministru pe altcineva decât preşedintele partidului care se află la putere sau care formează majoritatea într-o coaliţie nu rezistă. Imaginaţi-vă ce-ar fi însemnat dacă prim-ministru era altcineva decât preşedintele PDL. Ar fi însemnat tensiuni mult mai mari în coaliţie şi în PDL”, a spus Stolojan.
Întrebat dacă, în situaţia în care Emil Boc rămâne premier, atunci va trebui să fie, în continuare, şi şeful PDL, Stolojan a spus că aşa crede că ar trebui să se întâmple. Cât priveşte posibilitatea ca Boc să nu mai fie prim-ministru, prim-vicepreşedintele PDL a comentat doar: „N-o să murim din cauza asta”.
Theodor Stolojan a reiterat că nu va candida pentru nicio funcţie la nivelul conducerii PDL, argumentând din nou că este timpul să existe un schimb de generaţii.