Străduțele din București

Potloghin, personaj de film. Ciucă, la fel. Ce să mai zic de Gâdea, de Badea, de Iliescu, Iohannis, Cîțu, Ciolacu, Firea, Udrea, Mazăre, Becali, CTP, Cristoiu, Marga, Simion, Pipera, Orban, Barna, Cioloș, Videanu, Boc, Mitrea, Hrebe, Paleologu, Cărtărescu, Pleșu, Voiculescu, Preda, Miciurin, Stalin, Sartre, mă rog, protipendadă istorică fără de leac. Dar Potloghin? Gangster, pe bune, cu intrare la palatul Cotroceni. Prieten la cataramă cu Ciucă și Brucan. Mardeiaș periculos, transfrontalier. Mă dădeam în vânt rău de tot după filmele cu gangsteri. Într-o seară m-am dus la cinema. Era și Potloghin acolo, se convorbea cu Nikolski, zău așa, Toma Caragiu făcea mișto de ei. Pe mine mă rodeau gândurile, nu-mi dădeau pace, tot voiam să-l găsesc pe Rudolf, frizerul fără foarfece, să văd de ce zice el tot felul de aiureli despre București, despre străduțele din București pe unde s-ar fi aciuat niște marțieni, cică. Când să intru la casa de bilete am văzut-o pe Bobolina zburând pe deasupra bulevardului, încolo spre Calea Victoriei. Mi s-a părut că îmi face semn, mi s-a părut că mă cheamă. Vâslea agale, înamorată de imensitatea albăstrie. Casierița de la casa de bilete s-a luat de mine, hai odată, începe dramoleta. Casierița, soră bună cu Elefteria, lumea e mică, mică. Elefteria, nebunatica, modista de la Mantao & comp. l-a văzut pe Rudolf, frizerul fără foarfece, dincolo de debarcader, prin piața de pește. Piața de pește era plină ochi, un ac n-aveai s-arunci. Numai Pitoșkin lipsea de acolo, el pezevenghiul. Și domnișoara Margareta. Negustori, precupețe, acrobați ambulanți, câte-un vardist încruntat, merlani, sturioni, barbuni și megalori, rechini și meduze în suc de malgave, melci și sirene prinse-n chihlimbar, de toate pentru toți. Tot felul de fabuloase acvatice care scăpau câte-un găinaț mititel și care parcă n-ar fi avut astâmpăr, care parcă stăteau gata, gata să prindă viață și să te abordeze direct, fără echivoc, hei tipule cât e ceasul? Unde să dai de Rudolf, frizerul fără foarfece, în toată nebuneala aia? Noaptea cutreieram străduțele din București încercând să găsesc un sens, să găsesc o noimă pentru toate acele întâmplări nebunești. Era cald. Adia un vânt molatic. Undeva, spre vest, se zăreau scânteind artificii. Sau erau crucișătoarele imperiale care bombardau tot felul de orășele care nu-și plătiseră impozitele, ba mai mult, nici n-aveau de gând s-o facă în vreun fel. Umbli brambura, n-ai stare, vălurești, vălurești. Nu mai știu care mi-a zis asta, cum să-i ții minte pe toți? Unul. Una. Prin București trăiau mulți, multe, sute de oameni de toate felurile de la scriitori și ingineri la strungari şi şoferi, fete cochete, activişti, revoluţionari, disidenţi, paraşute, aviatori, oameni politici de tip nou, actori, plasatoare, recidivişti, ministeriali şi chiar prezidenţiabili, studenţi şi elevi, profesori, sindicalişti, pescari, oţelari, marinari, ofiţeri de toate armele, turnători, pârâcioşi, curve masculine, bârfitori, războinici sau naivi, hoţi, mincinoşi, lăudăroşi, întunecaţi, irascibili, gagicuţe, domnişoare de pension, instrumentişti, sepepişti, oameni de afaceri sau afacerişti, vedete TV, jurnalişti de toate felurile, spioni, ofiţeri din serviciile secrete, macaragii, maşinişti şi mecanici de locomotivă, fochiști şi fermieri, preşedinţi de partide, masoni, exaltaţi, melancolici, sculptori şi arhitecţi, medici, doctori, cititori în stele, agenţi dubli, aerieni, utopişti, visători, canalişti, administratori, manageri, telefoniste, gropari şi femei de serviciu, prefecţi, consilieri de toate felurile, un extraterestru, fumători şi nefumători, întreprinzători şi comercianţi, veroşi, interlopi, valutişi, gurişti, bonjurişti şi malagambişti, regizori, muzicanţi, rokări, geniali, obişnuiţi, iniţiaţi, cheflii, băşcălioşi, zurbagii, cuminţi, sperioşi, neînfricaţi, politicieni ticăloșiți bla, bla, bla.