Ministrul de Interne, Radu Stroe, a anunţat la Antena 3 că liderii USL au decis ca toate structurile MAI să rămână sub comandă unică.
Aceasta este singura soluţie pentru o bună funcţionare a instituţiilor, a mai spus Stroe. ”Nu se va descentraliza nimic de la MAI, nici din poliţia de Ordine Publică, Rutieră, nici din altceva. Vreau să spun încă o dată că Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) este unul dintre puţinii piloni ai statului român (…) aşa ceva nu se poate descentraliza”, a spus ministrul Radu Stroe, duminică, la Antena 3.
Premierul a declarat vineri că descentralizarea și reforma administrației publice locale ar putea avea loc în luna noiembrie a acestui an, prin asumarea răspunderii Guvernului, pentru a fi terminată înainte de adoptarea bugetului pe 2014, dacă grupurile parlamentare ajung la un consens.
Întrebat de ce vrea ca proiectul descentralizării să fie adoptat prin angajarea răspunderii, premierul a răspuns că președintele Traian Băsescu blochează o serie de legi și ar vrea să evite acest lucru.
Premierul a mai spus săptămâna trecută că administrațiile locale vor avea mai multe competențe și atribuții, însă legiferarea și controlul vor fi păstrate la centru.
Ponta a susținut că vrea „o administrație publică care să coste mai puțin, să consume mai puține resurse și să aibă o eficiență mai mare”.