Ministerul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi, la finalul unei şedinţe a liderilor PNL, că s-a optat, ca decizie politică, pentru promovarea noului Cod rutier prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
El a menţionat că până miercuri se vor mai opera modificări la proiectul de act normativ.
Stroe a mai declarat că proiectul de ordonanţă de urgenţă va intra pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de miercuri.
„Vom lua în considerare amendamentele demne de a fi luat în considerare”, a precizat Stroe, în momentul în care a fost întrebat dacă vor mai exista modificări la proiectul privind Codul rutier.
El a fost întrebat de ce s-a optat pentru varianta ordonanţei de urgenţă pentru promovarea modificărilor la Codul rutier. „Asta e decizia politică”, a răspuns Stroe, citat de Mediafax.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că dacă ministrul de Interne Radu Stroe va avea până miercuri „o formă agreată” a Codului rutier, atunci acesta va fi adoptat în şedinţa de Guvern, arătând că acesta are mai multe întâlniri cu grupurile parlamentare pe această temă, inclusiv cu PSD.