SUA, noi acuzații la adresa Rusiei

Departamentul de Stat american consideră că responsabilitatea pentru recenta escaladare a violențelor în estul separatist al Ucrainei aparține Moscovei și rebelilor din regiune, diplomația SUA avertizând în același timp Rusia că va plăti ”un preț și mai mare” dacă va continua astfel de acțiuni, transmite agenția de presă Interfax, citată de Agerpres.

”Rusia și separatiștii duc aceste atacuri. Nu există nicio îndoială. Așa au procedat și în august anul trecut când acțiunile lor au dus la escaladarea conflictului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al diplomației americane, John Kirby, adăugând că observatorii Misiunii OSCE în Ucraina au confirmat aceste informații.

Reprezentantul Departamentului de Stat al SUA a subliniat totodată că autoritățile americane sunt ”extrem de îngrijorate de intensificarea atacurilor din partea forțelor combinate ale rușilor și separatiștilor peste linia de încetare a focului în estul Ucrainei”.

În această situație, a mai declarat John Kirby, SUA ”fac apel la încetarea imediată a focului și la îndeplinirea completă a acordurilor de pace de la Minsk”, avertizând că ”încercările Rusiei și separatiștilor de a ocupa și mai multe teritorii vor avea un preț și mai mare”.

Declarațiile diplomației americane vin în contextul în care în estul separatist ucrainean se înregistrează de mai multe zile o intensificare a confruntărilor, acestea soldându-se cu mai multe victime în rândul civililor.

Rusia, acuzată de Kiev și de Occident că îi susține pe separatiști, a acuzat la rândul său Ucraina că „pregătește o ofensivă” în regiune. „Suntem îngrijorați de cursul pe care l-au luat evenimentele în ultimele zile, care seamănă foarte mult cu o pregătire pentru o acțiune militară”, declara luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.