Casa Albă a criticat vizita președintelui Vladimir Putin în Crimeea, teritoriu recent anexat de Federația Rusă, în dauna Ucrainei, afirmând că singurul rezultat al acestei inițiative este ”exacerbarea tensiunilor”.
”Nu acceptăm anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia. O asemenea vizită nu va face decât să exacerbeze tensiunile”, a declarat Laura Lucas Magnuson, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională, cabinetul de politică externă al președintelui Barack Obama, scrie Le Figaro.
SUA au reacționat astfel la vizita lui Putin la Sevastopol, portul cel mai important al Crimeii, cu ocazia aniversării victoriei din 1945 asupra naziștilor. După ce a trecut în revistă navele flotei de la Marea Neagră, președintele Putin a declarat în portul Sevastopol că reîntoarcerea Crimeii la Rusia restabilește ”adevărul istoric”.