SUA vor trebui să facă loc Chinei

Marele risc al unui război comercial ține de China, nu de Statele Unite

SUA vor trebui să facă loc Chinei

Marele risc al unui război comercial ține de China, nu de Statele Unite

Administrația SUA a anunțat că a impus noi tarife, în valoare ade aproximativ 200 de miliarde de dolari, pentru produse importate din China. Tarifele vor intra în vigoare pe 24 septembrie. Într-o primă fază, tarifele vor începe de la 10%, pentru ca, de la începutul anului 2019, să urce la 25%. Potrivit analiștilor financiari, este un scenariu mai rău decât cel la care s-au așteptat piețele, care mizau pe un tarif de 10% aplicat pe termen nelimitat.

Mai mult, președintele Donald Trump a avertizat că, în cazul in care China va riposta și va impune tarife ce îi vor lovi pe ”fermierii americani și alte sectoare”, SUA vor aplica imediat ”faza a treia” și vor impune tarife suplimentare în valoare de 267 de miliarde de dolari pentru importurile din China.

Beijingul a anunţat marţi că nu are de ales şi că va impune măsuri de retorsiune după ce Statele Unite au anunţat că vor impune noi tarife asupra unor importuri din China, relatează site-ul agenţiei Reuters. Anterior, China anunțase că va impune automat tarife în valoare de 60 de miliarde de dolari, dacă SUA iau astfel de măsuri. Rămâne de văzut dacă replica Beijigului va fi mai puternică și va trece de acest prag de 60 de miliarde de dolari.  „Pentru a îşi apăra drepturile legitime şi interesele şi ordinea în comerţul liber internaţional, China nu are de ales decât să impună măsuri de retorsiune”, a informat Ministerul Comerţului într-un comunicat, fără a da mai multe detalii. „Statele Unite insistă să mărească tarifele, provocând mai multe incertitudini în negocierile privind comerţul bilateral. China speră că Statele Unite vor recunoaşte consecinţele negative ale acţiunilor sale şi vor adopta măsuri convingătoare pentru a îşi corecta comportamentul”, se mai arată în comunicat.

De cealaltă parte, comunicatul Casei Albe arată că Beijingul a avut ”ocazia să ne trateze mai just”, însă China ”nu a vrut să-și modifica practicile”. Trump a arătat că este datoria lui ”să protejeze interesele bărbaților și femeilor care muncesc, fermieri și oameni de afaceri, să protejeze țara însăși”. ”Administrația mea nu va rămâne inertă când aceste interse sunt atacate. China a avut multe ocazii să răspundă la îngrijorările noastre. Din nou, cer liderilor chinezi să acționeze rapid pentru a pune capăt practicilor comerciale injuste”.

Într-un anunt separat, Reprezentantul SUA pentru Comerț a anunțat că a scos circa 300 de produse de pe lista celor ce urmează să fie taxate conform algoritmului de mai sus, însă valoarea totală a tarifelor rămâne de ”aproximativ 200 de miliarde de dolari”. De această dată, o bună parte din importurile vizate de SUA sunt bunuri de consum, ceea ce înseamnă că impactul acestor tarife va fi resimțit în mod clar de majoritatea americanilor.

Unii afaceriști consideră ca mișcarea presedintelui Trump este mai puțin riscantă decât reacția care va veni din partea Chinei. Tactica de negociere a luii Trump este expusă în cartea sa, ”Arta negocierii”, iar ea este de a ”cere cinci miliarde de dolari când tu nu dorești mai mult de un miliard de dolari”, spune Martin Gilbert, co-CEO la firma de investiții Standard Life Aberdeen, citat de CNBC. ”Cred că el urmărește să obțină mai puțin decât cere”. ”Marele risc al unui război comercial ține de China, nu de Statele Unite”.

Pe de altă parte, analistul Robert Kaplan sugerează că SUA nu au de ales decât să facă loc Chinei și să recunoască că Beijingul este o putere militară și economică în ascensiune. Asia nu depinde doar de securitatea furnizată de SUA, ci și de marina chineză, de armata chineză și forțele aeriene. A rezultat un mediu ”mult mai multipolar și mai instabil din punct de vedere militar”, susține Kaplan. ”SUA trebuie să facă loc Chinei în ascensiune în Asia. Întrebarea este cât de mult loc. Iar aceasta necesită o politică foarte nuanțată pentru a converti Asia de la o lume unipolară la o lume multipolară”.

O parte din această politica delicată poate fi noua strategie a ”Indo-Pacificului” a administrației Trump. SUA s-au retras din Parteneriatul Transpacific (TPP)  de administrația Obama pentru a contrabalansa expansiunea economică chineză, însă au  lansat această nouă strategie, care are și o amplă componentă de securitate și care atrage și India, o țară ce nu-și avea locul în vechiul TPP. Strategia Indo-Pacificului va trebui să contracareze marele proiect chinez al Noului Drum al Mătăsii. Pentru moment, finanțarea noii strategii a SUA este însă foarte redusă în raport cu mia de miliarde de dolari pe care China vrea să o pompeze în proiectul concurent.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Razboiul economic este pierdut de USA din start si populatia americana plateste.Multe semne de intrebare sunt dar solutiile nu le convin corporatiilor americane.Nu se mai produce mai nimic prin USA,nu este vina chinei ca produc ieftin si rapid,este vina celor care cumpara un produs chinez cu 2 lei si-l vinde in america cu 20.Asta este puterea economica mondiala pe hartie,america,nu fac nimic.Este complicat de aratat tot sistemul deficitar neproductiv american care acum va fi pus la pamant de represalile chinezesti.Nimic nu functioneaza in america,infrastructura la pamant,investitii zero,taxe peste taxe etc. este drumul spre cimitir al tarii pe care il parcurge de 20 ani si este acum pe ultimul metru inaintea gropii.Pacat ca nu aveti un economist cu capul pe umeri sa va scrie un articol real,copiind de ici de colo nu arata situatia reala,dezastruoasa a partenerilor vostri de peste ocean.

    1. A mai cintat cineva cindva prohodul Americii, cineva care nu era in stare sa dea mincare suficienta propriului popor. Ghici ciuperca cine. Cind luptai in Vietnam, daca intr-adevar luptai, tot asa facea propaganda promoscovita?

  2. Va rog sa va uitati la balanta comerciala .In favoarea cui este???Daca eram chinez puneam eu taxe mai mari pentru exportul din SUA.Ce se intampla atunci???Ce facea acest JANDARM mondial???

  3. @Marchievici draga, SUA sunt arhiîndatorate, cheltuielile lor militare sunt, de fapt, bidon (stiu ca ma citesc si analistii Ambasadei SUA din Bucuresti, si cu atât mai mult repet ca-n SUA-i vorba de cheltuiali militare faraminoase pentru populatie – vezi împozitele -, si-n realitate, bidon), bidon, fiindca se duc pe administrativul de la Pentagon, generali inclusiv, administrativ care nu se justifica, dar de care Trump depinde. China detine Vreo 2 trilioane din datoriile SUA. Ecuatia de-acuma : SUA impun taxe vamale exorbitante Chinei, si China le da replica. Zero + zero = zero. Fiindca taxele comerciale nu absorb datoriile uriase ale SUA. Si China mai si are alte debuseuri comerciale decât SUA, care niciodata nu si-au respectat partenerii. De unde, mondializarea fara SUA. Fiindca asta se si-ntâmpla: China si Rusia sunt si-n Europa, si-n Asia, si-n Africa, acolo unde SUA au încercat sa se impuna, fara sa fi si reusit. UE nu foloseste dolarul în schimburile comerciale cu Rusia si China, adica numai de „sanctiuni” care sa-mpiedice respectivele tari de-a concura economic SUA nu mai poate sa fie vorba. Cu atât mai mult cu cât SUA-si sanctioneaza si partenerii, adica Europa. Si despre lumea multipolara e-o greseala de-a spune ca-i economica. E militara. Ori, si China, si Rusia au investit în armament de maxima performanta. SUA n-aveau nevoie de concurenti. Când, în realitate, China-i pe locul I (economic) mondial, si Rusia tzinteste, si va si obtine, în 2-3 ani, locul 5. Razboiul lui Trump e, însa, preferabil razboaielor (= bombardamentelor) lui Clinton-Obama, doi criminali, care-au distrus Yugoslavia (pentru ca EU sa nu le concureze), Ucraina (pentru ca Rusia sa nu le concureze), Siria (la fel), si asta, dupa razboaiele din Vietnam, Cambodgia, Chile cu Pinochet al lor, Venezuela, ambele cu grele lovituri de stat la activ, Cuba, sub sanctiuni de vreo 60 de ani, etc., etc., etc.

    1. Tocmai s-a vazut in Siria cit de performant este armamentul rusesc. In rest, aceeasi clopoteala rasuflata. De exemplu, cum va ajunge Rusia pe locul 5 cind acum nu este nici macar intre primele 10 economii ale lumii?

    2. @Anonim : PIB-ul Rusiei e-n ruble. Si-n Siria, cu armamentul asta „rusesc” tipii, slava domunului, câstiga razboiul.

    3. Nici celelalte tari care urmeaza dupa SUA in clasamentul primelor 10 economii, nu isi fac PIBul in dolari americani. Pina una-alta, de puternica ce este economia Rusiei, nu dolarul se devalorizeaza fata de rubla ci invers iar intre SUA si urmatoarea economie, cea a Chinei, incap cel putin 3 Rusii. In alta ordine de idei, adica despre Siria, nu agreez citusi de putin aflarea in treaba a altora, indiferent care, acolo unde nu le fierbe oala, dar nu uita ca fortele rusesti au acolo de a face nu cu o armata adevarata ci cu militii injghebate ad hoc, indiferent cine si cum le sustine. Concret, m-am referit la doborirea din greseala a avionului de transport rusesc. Daca intr-adevar a fost doborit de o racheta lansata de sirieni, sistemul de identificare amic-inamic nu a functionat corect. Daca intr-adevar avioane militare israeliene l-au utilizat ca paravan pentru a-si masca prezenta, este la fel de grav, intrucit nici echipajul avionului, care nu era totusi unul de line ci militar de transport, nici cei care ii ghidau zborul, nu si-a dat seama ca este acompaniat de intrusi. Toate aceaste denota carentele ale sistemului militar rusesc sau de sorginte ruseasca, vazibile si cu ocazia altor conflicte recente.

  4. SUA vinde mai multe auto pe piata chineza decat pe piata americana,iar daca chinezii le taxeaza suplimentar,dispar alte companii americane!Nu mai vorbesc de faptul ca,practic,SUA nu pot face fata concurentei comerciale chineza datorita costurilor de productie mult mai ridicate,la aceiasi productivitate,in orice domeniu industrial!Nu mai au avantaj marginal in nici un domeniu!

    1. Normal ca nu poate fi concurata China de catre o tara civilizata, China unde se platesc salarii de rasul lumii pentru munca in nestire,fara contracte de munca,fara timp contractual de munca,fara drepturi,asigurari si altele.In plus statul comunist chinez confisca toata valuta care intra in tara, iar la turism si cheltuieli externe nu prea au multi chinezi acces.Astfel statul comunist a adunat sume uriase,iar globalistii occidentali,care au avut si au interes sa produca ieftin in China si sa vanda scump la ei acasa,au facut tot posibilul sa bage China si in diferite acorduri de liber schimb (unde China a promis ca va schimba anumite situatii fata de anarhia din domeniul drepturilor muncitorilor,dar nici dupa 20 de ani nu a facut nimic) acorduri care par benefice pentru cei care cred ca intra si se imbogatesc vanzand pe piata chineza,dar dupa ceva vreme se trezesc invadati de chinezarii si cu somaj in crestere ,iar dupa castiguri la balanta economica statele lor se uita precum milogul in traista. Asa s-a ajuns China pe baza de globalisti cu interese care doar ei personal au castigat in dauna statelor si societatilor lor.Situatia este cunoscuta inca de prin anii ’80 dar cine sa ii opreasca pe globalisti,iar acum si in SUA „mostenirea” pagubei a ajuns cumva la scadenta si Trump foloseste,bun sau tarziu si ineficient,remediul cresterii taxelor vamale.Altfel mai are doua variante,ori sa lase lucrurile cum au fost si raul va fi si mai profund pentru americani,ori ,ca sa concurezi Black Hole-ul chinez trebuie sa se transforme tara,legile si societatea intr-o alta China in care salariile si nivelul de trai sa scada cu vremea la nivel chinezesc,adica tot mai multa austeritate,dar nu pentru beneficiarii globalisti,iar asta este valabil si pentru altii nu numai pentru americani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.