
Europa e sub zodia Răului. E o umbră malefică plutind peste această lume până ieri hedonistă, fără griji, doar cu preocupări futile, o lume defilând cu paiete.
Sunt oameni care au suferit de pe urma plandemiei, care au pierdut persoane iubite din cauza închiderii spitalelor și a apartheidului sanitar, oameni care și-au pierdut afacerile, job-ul sau casele, totul pentru că 0,2% din populație a făcut o gripă și toată viața, toată construcția milenară a lumii, s-au resetat, pentru liniștea unor moșnegi bogați și ipohondri și pentru a satisface nebunia unor “salvatori” care s-au jucat de-a Lord Sauron/Împăratul Palpatine.
Vor urma răzbunări ale acestor oameni și anarhie, lucruri din care oamenii obișnuiți vor suferi din nou.
Tot ei.
Veți spune: ce rost are să dramatizăm, căci lumea a fost mereu sălbatică și irațională, generând război și genocid.
Eu zic că poți măcar să încerci să distingi binele de rău, mai ales când ai ajuns în zona clar-obscurului moral, acolo unde totul e pe invers. Sau poți să încerci să tragi adormiții de mânecă pentru a-i trezi din hipnoză. Chiar dacă dramatizezi. Știți? Prin dramă omul învață mai simplu și mai repede decât prin lectură searbădă.
Dacă am tăcea, ne-am putea întoarce la pisici și faze cu proști.
Timp în care idioții utili și influencerii plătiți ori războinicii premiați cu Nobel pentru pace vor putea fi tot mai vocali și țipători și vor putea crea impresia că sunt majoritari. Iar noi o să ne supunem. Pentru că trebuie, nu? Pentru că e “pentru siguranța noastră”…
@ maxtor – dar cine i-a ales ? Probabil de alde Sharla care se baga peste tot. El „the One”, cel mai „diestept ,elevat(or) ,narcisist si mai nou „desconspirat „de catre el insusi ,adorator al nazismului.Se spune ca „prostii nu sunt multi „,dar ii gasesti peste tot si se baga ca „paduchele in frunte” . De aia par multi.Cu bine.
Anonim-ule, am indoieli ca la 14:23 ai dejectat tu si nu o BEST ie humoroid-tomlina Tica-loasa!!! De altfel, fixatia cu fratii Muraru e atat de tipica Tica-losul incat suna clar a diversiune…Oricum, astept o dezmintire…Securistoizii-rasputinoizi au constatat ca ai intervenit de cateva ori impotriva lui Rasputin si vor sa impiedice o apropiere cu consecinte pentru demascarea
GENOCIDULUI SOVIETIC din Ucraina pe care ei il legitimeaza din postura de TRADATORI AI ROMANIEI!!! Voi repeta comentariul si la articolul lui nea Cornel unde il poti gasi mai usor…