“Europa de Est intră din nou in zona obscură în aceste zile. Restul continentului este prea frecvent blocat în problema datoriilor Greciei şi în alte zone. Trebuie să existe cu adevarat un mare eveniment politic pentru ca ţări din UE precum Ungaria şi România să ajungă în ştirile ziarelor”, scrie cotidianul economic Handelsblatt, citat într-o revistă a presei realizată de Der Spiegel.
“Vecinii noştri de la Est sunt parţial responsabili pentru existenţa lor într-un con de umbră-produc prea rar veşti bune. Dar exact asta, veştile bune, par să vină în urma alegerilor din România. Alegătorii au declarat sfârşitul unei lupte pentru putere care a paralizat ţara luni de zile. Cu circa 60% din voturi, ei au declarat victorioasă tabăra premierului Victor Ponta. Rivalul său, preşedintele Traian Băsescu, a fost pedepsit.
Ce i-a lipsit României până acum a fost un guvern care să fie mai interesat de viitorul ţării decât de propria bunăstare. Dacă Ponta va umple golul ăsta nu este limpede încă. Nu prea a arătat că respectă statul de drept în lupta sa împotriva lui Băsescu. Dar există încă o şansă. Şi Europa se poate folosi cu adevărat de un boom în Sud-Est.”
Die Tageszeitung
“Înfrângerea dură a susţinătorilor preşedintelui Traian Băsescu la alegerile parlamentare arată încă o dată cât de nefericiţi sunt românii cu preşedintele lor. S-a văzut în vară, când majoritatea alegătorilor au dorit ostracizarea lui Băsescu, înainte ca referendumul pentru demitere să eşueze, din cauza prezenţei la urne”, scrie cotidianul de stanga Die Tageszeitung.
“Social-democraţii aflaţi la guvernare au profitat de această respingere a lui Băsescu. Dar liderul lor, Victor Ponta, nu ar trebui să se bucure prea repede. Victoria sa copleşitoare înseamnă doar că alegătorii au optat pentru răul mai mic, în lipsa unor alternative legitime.
Printre români, dintre care doar 43% au votat, s-a născut sentimentul amar că niciuna dintre taberele politice nu este mai bună decât cealaltă în ce priveşte corupţia, nepotismul şi eforturile de a-şi asigura supravieţuirea. Programul rigid de austeritate, care i-a ruinat pe mulţi români începând din 2010, a mers până la a aliena clasa politică de electorat. Rămâne de văzut cum va arăta viitorul guvern şi cine îl va conduce. Dar un lucru este clar: lupta pentru putere în executiv va continua, iar aceasta înseamnă stagnare, în loc de reformele de care este mare nevoie.”
Suddeutsche Zeitung
“Băsescu învrăjbeşte foarte mult şi poarta o mare parte din vina că ţara sa este împărţită în doua tabere care se urăsc. Prin urmare, preşedinţia sa a fost un eşec. Preşedintele ar fi trebuit să fie un exemplu de viziune politică, de discreţie şi ar fi trebuit să stabilească un standard pentru reformele democratice. În schimb, Băsescu a preferat fanfaronada, viclenia şi artificile. Nepotismul este şi el printre slăbiciunile preşedintelui”, scrie cotidianul de centru-stânga Suddeutsche Zeitung.
“Oponenţii săi Ponta şi Antonescu, pe de altă parte, întrupează vechiul sistem de tranziţie care nu doreşte să se reformeze. Ofensiva lor parlamentară din primăvară, o încercare de a pune mâna pe funcţiile importante, a lăsat impresia că acest tandem are o înţelegere predemocratica a actului de guvernare. România este o ţară de o calitate democratică minimă şi mai are mulţi paşi de făcut către maturitatea socială. Ponta şi compania ar trebui sa fie constienti ca restul UE ii va urmari indeaproape. Si Basescu ar trebui sa fie constient ca strengariile sale nu vor mai fi scuzate in strainatate sau in Romania.”