Suntem oameni, nu animale – cazul de la Suraia și cum protejează România animalele fără stăpân

Sub pretextul protecției animalelor, sute de câini au fost maltratați și uciși la cel mai mare adăpost din Vrancea din localitatea Suraia. Filmări care au ieșit la iveală datorită ONG-urilor active în domeniu arată chinurile la care sunt supuse animalele, practicile inumane și modul crud în care sunt tratate animalele care se aflau în acel adăpost. Firma anchetată ar fi încasat milioane de lei din banii noștri pentru a ține animalele în adăpost, și ne face să ne întrebăm cum sunt cheltuiți banii noștri, cine poartă răspunderea și ce se poate face.

Răspunderea

Nu există un singur vinovat, ci o serie de instituții și persoane care, dacă își îndeplineau atribuțiile și responsabilitățile, puteau preveni aceste abuzuri. În primul rând, consiliul local (în medie 15 persoane) al unei localități are obligația de a înființa sau finanța servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. În cazul nostru, numeroase consilii locale au decis să acorde finanțare acestui adăpost privat care, conform documentelor, îndeplinea toate criteriile pentru a primi sume foarte mari de bani. În al doilea rând, Direcția sanitară-veterinară județeană Vrancea este cea responsabilă de inspectarea și verificarea modului de gestionare a adăpostului și a condițiilor acestora. Nu a verificat. În plus, legea prevede că trebuie încadrat cel puțin un tehnician veterinar în adăpost și trebuie să fie asigurată asistență medicală veterinară.

Proprietarul adăpostului, culmea, medic veterinar, este direct responsabil de respectarea legislației sanitar-veterinare în vigoare, dar și angajații acestei persoane juridice sunt la fel de ușor de tras la răspundere. Ideea că un simplu angajat nu este de vină nu poate fi folosită, deoarece nu poți săvârși infracțiuni sub acoperirea că te-a obligat patronul. Astfel, există un număr foarte mare de persoane responsabile, direct sau indirect, iar asupra acestor persoane pot fi dispuse audieri, percheziții domiciliare, la sediul persoanei juridice, la autovehicule, a corespondenței, percheziții informatice (telefoane, tablete, servere), ridicarea de probe (dispozitive, documente), sechestru asigurator pe bunuri sau conturi pentru a recupera prejudiciul și analiza fluxurile financiare.

Citește și: Cum protejează CJUE milionul de români care trăiește din salariul minim

Astfel, cazul ne arată încă o dată, că degeaba există legislație în vigoare, cu cadru legal de verificare și monitorizare (OUG 155/2001), dacă monitorizarea punerii în aplicare nu există. Există, de asemenea pedepse prevăzute de lege, însă nu duritatea lor previne faptele acestea oribile, ci gradul de certitudine că vor fi aplicate. Uciderea și schingiuirea animalelor se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar rănirea cu intenție a animalelor se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, după caz. Este posibil și ar trebui să se dispună ca pedeapsă complementară și interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani. Din păcate, violența împotriva animalelor este un subiect despre care se vorbește prea puțin, așa cum am arătat și în cartea în care explic modalitatea de reglementare a infracțiunilor prevăzute la art. 25 din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, dar și modul în care putem corecta sancțiunile cu limite mult prea reduse comparativ cu atrocități greu de acceptat.

Dincolo de aspectele tehnice ale cazului, există problema de mentalitate. Prea multe persoane consideră că pot face orice deoarece justiția nu funcționează, reforma administrativă nu i-a vizat niciodată, iar cei cu spirit civic sunt ignorați. Se poate spune în acest caz că a avut loc un dublu furt asupra banului nostru public: pe de o parte au fost furați banii care trebuiau să fie folosiți pentru protecția acestor ființe, iar pe de altă parte au fost furați banii din care s-a plătit existența acestor instituții care nu și-au făcut treaba ani de zile. Primul furt poate fi rezolvat prin reformă administrativă, iar al doilea prin justiție. S-au acordat 112 contracte publice în valoare de 27.7 milioane de lei (aproape 6 milioane de euro) acestui adăpost, dar nu s-a verificat cum sunt cheltuiți banii și cum sunt protejate aceste ființe. Rezultatul a fost o rată de mortalitate de 87%, promovare falsă prezentată de persoane din societatea civilă, nereguli grave privind modul în care erau ținuți câinii, garduri ruginite, cuști înghesuite, cățeluși în saci, ființe bătute, izbite de pereți, imobilizate, chinuite, sufocate, terorizate cu furtunul de apă, recipiente cu o substanță utilizată pentru eutanasiere.

Citește și: Acum, că am văzut problemele din justiție, ce este de făcut?

În ciuda puterii politice, de monitorizare și de control primite de multe persoane din instituțiile publice locale, abuzurile au fost constate de către ONG-uri alcătuite din voluntari. Nu a fost ușor, deoarece sesizările lor au fost ignorate de către autoritățile locale. Au notificat autorităţile locale, au trimis nenumărate adrese, dar de fiecare dată primeau răspunsul că adăpostul este legal, că totul este în regulă, că nu este nicio problemă. A fost nevoie de ani de muncă neplătită și de procurarea de probe video. Practic, așa cum se întâmplă în multe domenii din România, ONG-urile au substituit autoritățile fără să aibă puterea și finanțarea acestora. Acum că s-a aflat, care este reacția autorităților locale implicate?

Autoritatea locală ar putea dispune sancţiuni disciplinare pentru funcţionarii care au avizat/nefăcut controale. În plus, poate porni acţiuni civile pentru recuperarea prejudiciului deoarece prevederile contractuale nu au fost îndeplinite, dar cei aproape 6 milioane de euro au fost deja plătiți. Din moment ce a devenit un fapt public că există o problemă, ar fi normal să se realizeze un audit al tuturor contractelor publice  ale entităților locale implicate, deoarece exista încălcări ale legii achiziţiilor, incompatibilităţi și conflicte de interese. Ar trebui de asemenea dispuse verificări privind subcontractările. Un pas necesar ar fi luarea de măsuri de remediere precum programe de reabilitare pentru ființele supuse abuzurilor, finanțarea ONG‑urilor specializate pentru a putea să își desfășoare activitatea, precum și obligaţii de transparenţă pentru adăposturile existente.

Mă întreb dacă la sfârșitul acestei anchete o să mai pot adăuga o hotărâre definitivă în cartea scrisă alături de un coleg magistrat pe subiectul protecției animalelor. Din din câte știu a rămas singura publicație juridică pe acest subiect.