Pretutindeni comunismul a dat faliment sau a suferit metamorfoze precum în cazul Chinei, însă numai în România a triumfat prosperând, paradoxal, prin parazitarea noii forme de democraţie. Asta-i democraţia originală românească! O democraţie de suprafaţă, o carcasă nouă pentru acelaşi regim vetust.
Toţi vin din trecut. Şi toţi se vor într-acelaşi trecut. Iar noi cu toţii suntem prizonierii, captivii unui trecut impus de alţii, de privilegiile lor sociale de tip feudal şi de satrapi asiatici. Şi din păcate suntem în acelaşi timp şi captivii unor iluzii de schimbare.
Nu se va schimba nimic. Comunismul revine în forţă, sigur pe el şi râgâind a bine pentru învârtiţii istoriei, iar pecetea se va pune curând definitv prin referendumul pentru dictatură. Mulţi dintre români au renunţat, în aceşti 20 de ani, deliberat la libertate pentru a putea trăi în bunăstare. Au intrat în servicii sau pe diferite paliere ale compromisului şi şantajului. Şi trăiesc bine. Pe când cei care au ales libertatea trăiesc din împrumuturi sau aidoma muştelor roind pe cadavrul în putrefacţie al ţării. Iată cum s-a revenit la sintagma optzecistă: „Dumneata intelectual, dar carnea la miliţian”! Deoarece, în istorie, cuvântul „devenire” se aseamănă periculos de mult cu un alt cuvânt: „revenire”!
Astfel, stăpânul dosarelor, marele manipulator din umbră, ne demonstrează cât de inutilă ne este libertatea şi cât de naivă poate fi speranţa noastră! Proiectul libertăţii inutile pare a fi gândit în amănunt şi aplicat pe un popor naiv.
Comunismul triumfă printr-o manevră foarte simplă: solidaritatea tuturor mânjiţilor. Ei preferă să rămână solidari până la pierdere decât să se dea în vileag. De aceea nu va fi arestat Sorin Ovidiu Vîntu. Poate vorbi! Despre foarte mulţi! Să recunoaştem că este o metodă eficientă de acoperire. Ce este mai trist este că pe mâna acestei solidarităţi a mânjiţilor ne putem pierde şi ţara. Pentru că aceasta este şi o solidaritate a trădării, ca orice solidaritate de clan. Arbitrul politic cel mai eficient este UDMR, care profită de micul său capital politic pentru a înclina balanţa mereu în favoarea ei. Este singurul partid politic (deşi nu este partid, ci este o uniune de forţe democratice, după cum îşi zic de peste 20 de ani!) care nu a pierdut puterea după 1990. Şi aceasta nu pentru că ei nu vin din acelaşi trecut, ci pentru că s-au păstrat într-o solidaritate culturală şi etnică. Elitele lor ştiu să conserve asta, pe când elitele noastre au trădat pe micul compromis. Şi pentru că ei ştiu cum funcţionează solidaritatea de clan a mânjiţilor oportunişti şi trădători, micul partid plusează spre autonomia şi separarea graduală a unei parţi consistente din teritoriul românesc. De aceea se organizează referendumul pentru Constituţie! Oare, noi, restul de 20 de milioane, chiar nu mai contăm?!
