Senatul a adoptat, luni, ca for decizional, proiectul care modifică Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, care prevede că judecătorii constituţionali pot fi urmăriţi penal, însă nu pot fi arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului CCR.
Proiectul de lege a fost adoptat, în şedinţa plenului de luni al Senatului, cu 70 de voturi „pentru”, 28 „împotrivă” şi zero abţineri. Reexaminarea legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost făcută în urma deciziei Curţiii Constituţionale de a admite parţial sesizarea de neconstituţionalitate a PNL şi USR.
În forma iniţială, înaintea deciziei CCR de neconstituţionalitate parţială, în textul trimis spre promulgare, alineatul (4) stipula: „În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii Curţii Constituţionale pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, ministrul justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele Curţii Constituţionale”, potrivit mediafax.ro.
Un articol din Constitutie spune ca „Nimeni nu este mai presus de lege!”. Daca judecatorii CCR accepta superimunitatea primita cadou ieri de la PSD-ALDE demonstreaza si celor mai naivi romani ca CCR-ul nu serveste Constitutia, ci interesele personale si materiale ale judecatorilor CCR.