Supercupa României s-a câştigat la loteria penalty-urilor

CFR Cluj și FCSB s-au înfruntat joi seara în Supercupa României pe Stadionul Ilie Oană, din Ploieşti. CFR Cluj a dominat partida, având cele mai multe ocazii de gol.

După 90 de minute fără gol, câștigătoarea s-a decis la lovituri de departajare, CFR Cluj fiind cea care și-a adjudecat trofeul.

Ardelenii au dominat prima repriză, ducând mingea în permanență în fața porții adverse și creându-și mai multe ocazii de a marca, printre care și o bară, a lui Debeljuh, în minutul 35. CFR a cerut penalty în minutul 30, în urma unui contact dintre același Debeljuh și Ovidiu Popescu, arbitrul partidei acordând cartonaș galben jucătorului ceferist.

FCSB a revenit de la vestiare cu 5 jucători proaspeți, dar chiar și așa, clujenii au continuat să domine și în repriza secundă. În minutul 54, CFR a solicitat acordarea unui gol, după ce lovitura de cap a lui Ben Youssef a fost respinsă de Andrei Vlad din proximitatea liniei porții, ardelenii susținând că aceasta a trecut în poartă.

Portarul clujenilor, Arlauskis, a avut prima intervenție în minutul 87, în urma primului corner din meci de care a beneficiat FCSB, Nedelcu punându-l serios la încercare pe portarul ardelenilor, cu o lovitură de cap bine plasată.

După 90 de minute încheiate fără gol, s-a trecut direct la executarea loviturilor de departajare.

FCSB a ratat de două ori prin Ovidiu Perianu și Adrian Șut, în timp de clujenii au punctat de 4 ori, adjudecându-și în final trofeul.

Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Daca ar fi castigat sudistii atunci era super, ultra, cel mai… Asa e doar o loterie, nu e ce ar trebui.

  2. sunt vechi stelist, dar ciobanul e tot mai penibil – face schimbari aiurea de parca vrea sa piarda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.