Surpriză: Unde s-au găsit măști proaste la vânzare

Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, mari lanţuri farmaceutice, precum şi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), obţinut de Agerpres.

ANPC, prin sucursalele sale teritoriale, a derulat în perioada 23 octombrie – 23 noiembrie controale pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor.

Potrivit raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.

Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.

De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.

Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.

Pe 13 noiembrie, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat că România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate.

„Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149”, a notat Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi că raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General.

„Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC, supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi.(…) Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General”, a precizat ministrul.

Tot joi, ANPC a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care operatorii economici trebuie să comercializeze măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie sub denumirea de „acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Niste idioti=prosti!
    Toate mastile care se folosesc in intreaga lume sunt permeabile pentru virusi!
    Numai mastile militare cu cartus filtrant din carbune activ pot opri acesti virusi!
    Mai mult acesti virusi se agata de organismele umane care nu au o imunitate buna!
    La acesti ‘demnitari”din Romania ei fiind tradatori de tara si neam acesti virusi vin la el caci sunt adevarati deavoli!
    Ei care interzic pe credinciosii ortodoxi sa mearga la biserica caci acolo se roaga si pentru ei!

  2. „din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.”
    Adica 57 bani masca. Stiti cu cat le-ati cumparat. Buna pandemia asta. Economi de specula, nu de piata.

  3. farmacii-le-le Help Net şi Sensiblu??Oy vah,asa niste buyeti descur-kareti..Sa faca si guritza lor un banut azi,un banut muine,de la prostul de ruman

  4. Institutiile statului lucreaza pentru protejarea escrocilor sustinuti de la cel mai inalt nivel.

  5. citez:” oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate;”
    Cum adica? Se apuca sa le ”spele” sa le aplice un strat suplimentar? Cat de ciudata pare decizia…

  6. „reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu” !!!
    Evitati sa cumparati medicamente de la astia. Daca nu vand in cunostiinta de cauza produse (masti) neconforme, le vand din neglijenta, prostie, incompetenta. Dar indiferent de motiv, efectul asupra clientului/bolnavului este acelasi. Nu exista nicio ratiune sa crezi ca medicamentele vandute de astia sunt conforme, sunt mai bine verificate ca mastile.

  7. Mai mari cretini ca și acei ce formează Guvernul meu Ludovic Orban-Iohannis nu găsești pe fața pământului. Doctul în igienă infecționistă domn Iohannis, de la pupitrul Președenției și supușii lui din Guvern din Palatul Victoria turuie toată ziua că lumea să poarte mască.
    Disciplinată lumea cumpără măștii și le poartă, pentru defaforizații financiar cu copii ca să facă față își trag de la gură.
    Acum vin alții tot plătiți de Guvern și anunță: -Fraierilor, proștilor măștile pe care le-ați purtat și le aveți în stoc nu sunt bune de nimic, nu vă feresc de nimic. Spuneți sunt întregi la minte să dai asemenea mesaje la 10 Mii de îmbolnâviri pe zi?
    Și știți de ce nu sunt bune? Fiindcă sunt din China, și șunt ieftine și se iau engros 10 bani bucata și se dau acum cu 1 leu bucata. (în luna martie le-au luat din farmacii cu 10 lei!). Și a Decretat domnul ambasador USA Zuckerman că tot vei din China este CÂH. Ș mai anunță trompetrle liberale că e plină România de fabrici de mâști grozave! Fabrici care fabrică măști tot din material adus tot din China, dar le fabrică cu un 1 leu bucata, și sunt CONFORME fiindcă se vor vinde cu 5 lei bucata.

  8. Motivele pentru care au fost oprite la vanzare mi-se par puerile. Nimic despre fondul problemei te apara sau nu de virud.

  9. Genocid. Atac la siguranta nationala. Guvernerul lui trebuie dat in judecata ptr neluarea masurilor de protectie a unei populatii neajutorate. Au tupeul sa le mai lase in vanzare? Cata nesimtire si tupeu mai suportati idiotilor? Muriti ca mustele si stati in case ca scoafa in papusoi.

  10. Cata imbecilitate! Mastile toate nu sunt bune si nu te apara de viruai! Ca sa o scalde ca toti ce s-au infectat si unii din ei au ajuns la ati si cu regret multi au murit sunt purtatori fidelu de masti, acum au gasit vinovatul( ca Iohannnis pas e de vina!) masurile date de guvern sunt bune, vinovate sunt mastile necomforme puse in vanzare! Ce cheatie! Dar cu aprobarea cui s-au vandut?! Nu cu aprobarea guvernului?! Cei care nu purtau masca au fost vanati si amendati de ce nu au fost controlate si vanate vanzarile de masti ?! Pt ca acum sa aiba pe cine da vina: mastile necomforme sunt de vina nu masurile noastre!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.