Surse: Ponta, citat la DNA Ploiești

Fostul premier Victor Ponta a fost citat să se prezinte, joi, la sediul DNA Ploiești, unde va fi audiat ca martor în dosarul de deturnare de fonduri europene care îl vizează și pe cumnatul său, Iulian Herțanu, au declarat surse judiciare citate de Agerpres.

Cumnatul lui Ponta a fost arestat preventiv pe 18 februarie pentru constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală, în legătură cu un contract cu fonduri europene privind extinderea rețelei de canalizare în localitatea prahoveană Comarnic.

În dosarul lui Herțanu mai sunt anchetați președintele CJ Mircea Cosma, fiul său Vlad Cosma, care este deputat PSD, dar și deputatul Sebastian Ghiță.

De asemenea, în același dosar au mai fost arestați preventiv omul de afaceri Vladimir Ciorbă și directorul de la SC Grossmann Engineering Group, Ilie Drăgan.

În acest dosar au mai fost audiate în cursul acestui an la DNA Ploiești atât mama fostului premier, Cornelia Naum, cât și sora acestuia, Alexandra Herțanu, în calitate de martori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.